Pe 21 mai începe Litoralul pentru toți, cu prețuri de cazare de la 40 lei/noapte
Turiștii români pot petrece un sejur pe litoralul românesc cu tarife pornind de la 40 de lei pe noapte prin programul „Litoralul pentru Toți”, care se va avea loc între 21 mai – 20 iunie, după cum a anunțat Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Până în prezent, un număr de 54 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoralul românesc al Mării Neagre vor participa la program, și vor pune la dispoziție aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte.
Cei interesați de stațiunile romanești de la Marea Neagră se pot caza cu tarif care încept de la 40 de lei de noapte prin programul „Litoralul pentru toți”, aflat la a 38-a ediție. Pandemia a mărit gradul de suprasolicitare de trei ori, la 25%
„În ciuda dificultăților pe care le întâmpină sectorul turistic, puternic afectat de efectele economice provocate de apariția virusului Sars-Cov-2, continuăm tradiția instituită în urmă cu 19 ani de a oferi tuturor românilor posibilitatea de a petrece o vacanță la malul mării la tarife mult reduse. În ultimii nouă ani am făcut tot posibilul să menținem aceleași tarife la pachetele turistice oferite, ceea ce reprezintă un efort suplimentar din partea tuturor unităților de cazare participante”, afirmă Dragoș Răducan, Prim-Vicepreședintele Executiv FPTR, citat de Agerpres.
Tarife cu 65% mai mici
Tarifele prin programul „Litoralul pentru Toți” sunt cu până la 65% mai mici față de cele din vârf de sezon. Cel mai ieftin pachet fără mic dejun poate fi achiziționat la un hotel de 3 stele din stațiunea Neptun si costă 80 lei/noapte pentru 2 persoane. La polul opus, se află stațiunea Mamaia, unde la un hotel de 4 stele 2 persoane vor plăti pentru un sejur de minimum 5 nopți, care include cazare cu servicii de masa ultra all-inclusive, 520 lei/ noapte.
Turiștii care vor să se cazeze în stațiunea Eforie Nord beneficiază de tarife pornind de la 85 lei/noapte pentru 2 persoane, pachete de cel puțin 4 nopți. Programul social este singurul din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.
La fel ca în anii trecuți, sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță de către cei care nu le-au consumat încă. Detaliile privind hotelurile incluse în programul Litoralul pentru Toți se găsesc pe site-ul www.fptr.ro. Rezervările se pot face atât la hotel, cât și prin intermediul agențiilor de turism.