Pe atunci România nu era în UE: Perioada când Moșul se numea Gerilă și era „activist de partid”
Perioada comunismului a încercat să șteargă din conștiința românilor conotația creștină a Crăciunului. Astfel, Moș Crăciun a fost transformat în Moș Gerilă, iar bradul de Crăciun în Pom de iarnă.
Din anul 1948, cu Partidul Comunist Român la putere, România avea zile de sărbătoare transformate în zile obișnuite de lucru, iar Moșul apărea în ziare doar sub denumirea de Moș Gerilă și venea în ultimele nopți din an, 30 sau 31 decembrie, și nu în Ajun așa cum e tradiția. Bine, la oamenii cărora nu le era frică de regimul comunist, Moșul venea atunci când trebuie…
În perioada comunistă, moșul era activist de partid, iar la serbările de Crăciun copiii erau adunați de comuniști în fabrici şi uzine în fața Moșului, unde pentru a primi cadouri trebuiau să recite poezii. Nu sună a nimic rău, doar că aceste poezii trebuia să fie de sorginmte comunistă…Printre versuri se regăseau cuvinte, precum:copii cât mai cuminţi, cu note mari, clase fără corigenţi, etc. Așadar, Moș Gerilă era un produs al societății comuniste, care căuta să elimine cât mai mult „din uz” cuvântul Crăciun. Drept urmare toată recunoștiința copiilor trebuia să se întoarcă către partid. În acest sens, toate revistele pentru pionieri și UTC-iști erau obligate să-i aducă laude.
A elimina cu orice preț Crăciunul din conștiința românilor
„Anotimpul alb, zilele care au mai rămas pînă la sfîrşitului anului calendaristic poartă gîndurile copiilor de la bradul frumos împodobit ce scînteiază în lumina jocului de artificii, la sacul plin cu daruri al lui Moş Gerilă, pe care-l întîmpină cu voioşia cîntecului, cu fapte frumoase, cu notele bune şi foarte bune din carnetul de elev. Surprizele care-i aşteaptă sînt multe şi foarte plăcute căci societatea noastră s-a îngrijit din vreme ca cei aproape 4,2 milioane de copii ai ţării să aibă o vacanţă plină de bucurii, iar tradiţionalele sărbători ale pomului de iarnă să fie mai strălucitoare ca oricînd”, scria revista Cutezătorii din anii 80.
Cât privește Anul Nou, celebrul Pluguşor în varianta clasică a dispărut vreme de câteva decenii, sub Ceauşescu, fiind înlocuit cu o variantă agreată de partid, în care copiii şi tinerii care mergeau cu uratul nu uitau să amintească recunoştinţa faţă de partid şi, mai ales, faţă de secretarul său general,
Comuniștii nu s-au mulțumit doar cu a schimba numele Moșului și a elimina cu orice preț Crăciunul din conștiința românilor, ci au schimbat și cântecele specifice Sărbătorilor de Iarnă. Brazi decoraţi cu hârtie creponată, porci ascunşi în portbagajele maşinilor, Moş Gerilă cu iz socialist și banane verzi procurate pe sub mână şi învelite în ziare pentru a fi coapte. Aşa arăta luna cadourilor în vechiul regim. „Povești” care îngrozeau pe atunci Occidentul, ce deplângea faptul că românii nu se pot bucura de sfânta sărbătoare a Crăciunului așa cum se cuvine…