Pe cine aș vota dacă aș fi american: un paradox moral sau mortal?

Votul în SUA, mai ales acum, în 2024, a ajuns să fie o dilemă complicată și dureroasă, mai ales pentru cei care se consideră de stânga. Alegerea între Kamala Harris și Donald Trump este o metaforă a unui sistem politic care te obligă să te lupți nu pentru speranță, ci pentru cea mai mică pierdere posibilă. Dacă aș fi american, aș vota Harris. Iată de ce.

Morala în derivă

La prima vedere, decizia de a vota pentru Kamala Harris poate părea o trădare a oricăror valori progresiste. Harris face parte dintr-o administrație care a sprijinit politicile Israelului într-un mod ce a fost interpretat ca o complicitate la acte inumane. Mulți progresiști simt că partidul democrat s-a transformat într-o caricatură a idealurilor pe care ar trebui să le reprezinte. Criticii punctează că Harris nu a ”rupt” suficient de tare cu deciziile de politică externă ale lui Biden, ba chiar a dat impresia că urmează direcția stabilită de cei mai conservatori democrați.

Dar, cum se întreabă și mulți alegători americani, ce e de făcut atunci când alternativa este un lider autoritar care visează la o Americă guvernată de frică și excluziune? Realitatea e că votul nu mai poate fi judecat din perspectiva unei aprobări morale a candidaților. Este mai degrabă un calcul rece, necesar.

Lecțiile trecutului

Pentru cei care își amintesc cum era Trump, teama de a-l vedea din nou la Casa Albă este palpabilă. De la politicile agresive împotriva imigranților până la discursurile care instigă la ură, impactul unui al doilea mandat ar putea fi devastator. Dacă Trump revine, e de așteptat ca atacurile asupra drepturilor femeilor, intensificarea tensiunilor nucleare și o criză economică să fie doar vârful aisbergului.

Un alt argument pentru Harris este menținerea câștigurilor mici, dar importante, pe care le-a obținut stânga sub administrația Biden. De exemplu, reformele legate de protecția mediului au fost cele mai ambițioase din istoria americană, iar colaborarea cu activiștii progresiști a deschis uși care ar fi blocate sub un regim republican.

Un sistem care nu e o democrație

Statele Unite nu sunt, în esență, o democrație pură. Din punct de vedere istoric, sistemul electoral a fost conceput să favorizeze un status quo, iar asta nu s-a schimbat radical. Votul pentru Harris nu înseamnă că susții un guvern ideal, ci că accepți realitatea unei alegeri grele. Într-o țară unde mii de oameni vulnerabili ar putea suferi de pe urma politicilor lui Trump, protejarea lor devine prioritatea.

Cum rămâne cu Palestina?

Încălcările drepturilor omului și tragediile internaționale sunt probleme care nu pot fi ignorate, iar sprijinul administrației Biden-Harris pentru Israel rămâne o pată pe „fișa” lor. Însă, de partea cealaltă, Trump amenință cu deportări în masă, suprimarea protestelor prin forță militară și o revenire la politicile care au distrus vieți. În fața acestui peisaj sumbru, votul devine un mijloc de a proteja câștigurile fragile și de a preveni un colaps total.

Un vot pentru supraviețuire

Să votezi Harris nu e un gest entuziast sau triumfător. E un vot pentru supraviețuire într-un sistem politic în care etica s-a transformat în strategie. Dacă aș fi american, aș vota Harris nu pentru că o susțin cu toată inima, ci pentru că știu ce am de pierdut dacă n-o fac. Fiind într-o lume care își pierde stabilitatea cu fiecare an, alegem nu pentru idealuri, ci pentru a evita un dezastru mai mare.

Argumente personale

Există, desigur, și argumente personale în favoarea opțiunii pentru Kamala. Îl văd pe Trump ca pe un moșuleț bezmetic și ranchiunos, total incapabil de a-și recunoaște greșelile, mai ales atunci când acestea au serioase implicații juridice. Îl văd ca pe o persoană în vârstă, aflată în plin proces de dezintegrare psihiatrică, obsedat de ideea de a nu fi înfrânt, dispus să calce în picioare orice regulă și să capitalizeze cinic orice mică eroare a adversarului. Îl văd pe Trump trufaș și iresponsabil, gata să dea Planeta pe mâna unui descreierat ca Putin. Și rămân la convingerea că accesul la demnitățile supreme într-un stat, orice stat, nu ar trebui să fie încredințate celor care au trecut de 70 de ani.

De fapt, sunt român și habar nu am dacă și cu cine voi vota.