Pe stadion: Totul despre celebra geacă a lui Vladimir Putin
Discursul lui Vladimir Putin, ținut pe stadionul din Moscova pe 18 martie, se pare că a fost eclipsat de…geaca pe care a purtat-o. Aceasta a devenit în scurt timp celebră, chiar virală. Internauții atenți la detalii au observat că liderul rus purta o haină cu un cost exorbitant, în condițiile în care țara suferă pierderi economice majore din cauza războiului.
Omul de afaceri care deține compania producătoare a reacționat când a văzut că Putin a îmbrăcat obiectul vestimentar. Acesta s-a declarat rușinat, pentru că se situează de partea companiilor care nu susțin acțiunile liderului de la Kremin și ajută Ucraina cu donații, constând în pături și produse textile. „E rușinos din punct de vedere uman. Grupul din care face parte Loro Piana a făcut deja toți pașii necesari pentru a se distanța și a fi solidar cu pozițiile europene față de tragedia umană pe care o trăim” , a spus Pier Luigi Loro Piana, potrivit tylaz.net.
Reprezentantul a confirmat că firma deținută nu mai operează în Rusia, după începerea războiului, ceea ce însemană că geaca a fost cumpărata că mult timp înainte.
Ascundea o vestă antiglonț?
„Cred că haina purtată de Putin a fost cumpărată cu mult timp în urmă, dar cred că acestea sunt probleme minore în comparație cu tragedia unui război. Ca firmă, suntem complet solidari cu pozițiile grupului LVMH. Este clar de ce parte am ales să fim. Nu mă simt vinovat pentru acea geacă purtată pe scenă, dar cred că Putin ar trebui să reflecteze asupra masacrului pe care îl comite asupra poporul ucrainean”, a mai spus Loro Piana.
Geaca închisă la culoare, produsă de Loro Piana și purtată recent de Putin se vinde în Rusia cu aproximativ un milion și jumătate de ruble, adică peste 12.000 de euro, de 25 de salariul mediu al unui rus obișnuit. Specialiștii spun că aceasta, împreună cu puloverul pe gât ascundeau o vestă antiglonț.