Pelerinaj la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca, organizat de Episcopia Română Unită cu Roma
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului va fi marcată, duminică şi luni, printr-un pelerinaj eparhial la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca, Sanctuar Episcopal Major, organizat de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla.
Programul pelerinajului cuprinde o noapte de rugăciune, din seara zilei din 14 august, până în ziua Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, 15 august, când, de la ora 10,00, va fi celebrată Sfânta Liturghie arhierească de către Episcopul eparhial de Cluj-Gherla împreună cu preoţi de pe întreg cuprinsul eparhiei, potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de organizatori.
Preasfinţitul Părinte Claudiu, eparhul de Cluj-Gherla, invită şi în acest an credincioşii să continue tradiţia urmată de-a lungul generaţiilor în Biserica Română Unită şi în Eparhia de Cluj-Gherla, cea a pelerinajelor la sanctuarele mariane în Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
„Reînnoim invitaţia de a ne reuni în rugăciune, asemeni Sfinţilor Apostoli la Adormirea Maicii Domnului, în număr cât mai mare, la programul pregătit împreună cu Surorile Congregaţiei Maicii Domnului. O vom cinsti pe Maica Domnului, vom afla adăpost sub privirea ei iubitoare, răspuns cererilor, alinare suferinţelor şi îndrumare bună pe calea vieţii”, afirmă înaltul prelat, citat în comunicat.
În cadrul celebrării Sfintei Liturghii Arhiereşti din Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, părintele Claudiu va sfinţi icoana patronală a mănăstirii, „Maica Sfântă – mângâierea celor ce plâng”.
La sfârşitul Liturghiei va fi lansată monografia istorice „Surorile Congregaţiei Maicii Domnului: un veac de mărturie catolică (1921-2021)”.