Penibilul în tandem: suveraniștii se dau în spectacol cu gafe, jigniri și pretenții morale

George Simion aruncă insulte de pe marginea stadionului imaginar, iar Victor Ponta – transformat peste noapte în profesor de bun-simț – corectează fraze ca la afterschool politic. Cei doi „tovarăși de drum” s-au transformat în componenții unei farse electorale de provincie, în care empatia e mimată, decența e facultativă, iar penibilul devine principalul mijloc de comunicare cu alegătorul.

Bine ați venit la finala mică: suveraniști în derivă, cu buletinul în buzunar și orgoliul în gât.

Alooo, se trezește cineva? Că pe final de campanie, George Simion și Victor Ponta par să fi abandonat brusc pactul de neagresiune și s-au înscris într-o competiție paralelă: cine își ratează mai spectaculos propria strategie electorală.

Ediția de azi: Simion folosește „autismul” ca insultă politică…

… iar Ponta, cel care până mai ieri părea că se pregătește să-i ducă geanta lui George pe drumul suveranist, sare să-l urecheze cu aer de pedagog reabilitat.

Ce s-a întâmplat, concret? George Simion, călare pe valul campaniei cu miros de fum și bumb, l-a etichetat pe Nicușor Dan drept „autist” într-o ieșire care dovedește încă o dată apucăturile de autobază ale acestui șmecheraș de doi lei. A fost o replică tăioasă, dar lipsită de orice control. Din aceeași zonă de „hai să i-o dăm și-așa”, unde spontaneitatea bate orice noțiune de bun-simț sau responsabilitate publică.

Noroc cu Victoraș, că tocmai trecea p-acolo!

Și imediat, a ieșit din tufișul suveranist Victor Ponta, cu costumul de salvator civic proaspăt apretat, ca să-i dea o lecție de limbaj și incluziune. A rostit cu gravitate pseudo-hieratică:
„România nu este o peluză a unui stadion. Și tu nu ești șeful galeriei, ci, teoretic, vrei să fii președinte.”

Mesajul lui, tradus pentru publicul care n-a făcut PR în ministere:
„Georgică, România nu e stadion, iar tu nu mai ești șef de galerie! Mă pui într-o poziție penibilă și pe mine.”

Iar Nicușor Dan? Probabil și-a văzut de grafice, de ecuații și de liniile de cod. Într-o Românie care urlă, omul acesta rămâne, paradoxal, „autist” doar pentru cine nu înțelege esența personajului. Calculatorul calculat calculează.

Gata cu frăția de arme!

Povestea e și mai amuzantă pentru că, nu demult, Simion și Ponta păreau colegi de drum, într-o frăție politică bazată pe iritarea electoratului. Ponta, mereu pe punctul de a se reinventa, și Simion, mereu pe punctul de a răcni. Dar iată că, pe ultima sută de metri, toată această „tovărășie de drum” s-a transformat într-o bălăcăreală în toată regula.

Simion țipă: „Aeeee! Aoooo!”, ca un suveranist de circ urban.
Ponta, în contrapartidă, suspină de pe margine: „Mai ușor cu țambalul pe scări, Georgicăăăăăăă!”, încercând să recupereze glorie din etica ”de salon”.

Simion joacă la „mă iubește poporul că strig”, iar Ponta la „sunt singurul civilizat de pe scena nebuniei suverane”. Și amândoi trag de același bazin de vot: oameni scârbiți, nervoși, confuzi, dar dispuși să se mai hlizească o dată la ultima comedie politică.

Pe final, suveraniștii dau din copite în toate direcțiile

Asta e: în România, și retorica suveranistă a devenit show. Simion – mai direct decât o cizmă de port popular. Ponta – mai alunecos decât o listă de partid în căutare de loiali. Împreună, dau imaginea perfectă a acestei mișcări: urlată, plânsă, răzgândită… și, în cele din urmă, ridicolă.