Pensiile mici vor crește semnificativ din septembrie: Cine va beneficia cel mai mult?
O veste excelentă pentru pensionarii cu venituri mici! Guvernul a aprobat o recalculare amplă a pensiilor, care va intra în vigoare din luna septembrie.
Experții în domeniu estimează că majorările vor ajunge până la 10% pentru cei mai defavorizați.
Cine va beneficia cel mai mult?
- Pensionarii cu documente pierdute care dovedesc vechimea în muncă. În lipsa documentelor oficiale, se va lua în considerare salariul minim pe economie pe perioada respectivă.
- Pensionarii cu vechime mare în muncă (chiar și 50 de ani) și salarii mici (salariul minim pe economie sau sub acesta).
Declarația Doinei Barcari:
„Cel mai mult și cumva una dintre puținele avantaje care le dă legea, sunt cei cu documentele pierdute, care, în conformitate cu legea, pe perioada demonstrat de angajare, dar nu se găsesc înscrisurile de unde să reiasă nivelul veniturilor, pe toată perioada, se valorifică salariul minim pe economie. Pentru acești oameni, care au muncit pe marile șantiere unde nu s-au mai găsit documentele, în tot felul de societăți dispărute din care avem foarte multe avantaje, noi, cei care am contribuit, acolo dacă nu au documente de muncă, s-a valorificat pe salariul minim. Acești oameni au stagii foarte mari, au si 50 de ani de stagiu de cotizare. Aceștia vor câștiga și este un lucru extraordinar de bun și de benefic și o situație care se reglează. Cei care au avut pensii foarte mici pana acum și au șanse să le crească sunt aceștia cu documente care nu se găsesc, sunt și cei cu salarii foarte mici, salariul minim pe economie, sau oricum sub coșul minim sau sub salariul minim și care au un stagiu foarte lung pana la data pensionării”, a declarat specialistul în pensii Doina Barcari, la Realitatea Plus.
Impactul recalculării:
Recalcularea pensiilor va avea un impact semnificativ asupra vieții a milioane de pensionari din România. Se estimează că peste 2 milioane de persoane vor beneficia de creșteri ale pensiilor.