Pensiile românilor vor crește de două ori în 2025. Explicațiile șefului Casei Naționale de Pensii și exemple concrete ale majorărilor

Publicat: 09 dec. 2024, 09:29, de Lavinia Tudor, în SOCIAL , ? cititori
Pensiile românilor vor crește de două ori în 2025. Explicațiile șefului Casei Naționale de Pensii și exemple concrete ale majorărilor

Săptămâna viitoare, aproximativ 2,5 milioane de pensionari din România își vor primi pensiile, marcând ultima plată din acest an înainte de indexarea programată pentru 1 ianuarie 2025. Potrivit ministrului Muncii, Bucura Oprescu, o parte dintre pensionari vor beneficia de plata pensiei cu o zi mai devreme.

„Pensia va intra pe card într-o singură zi și anume pe 12 decembrie”, a declarat Bucura Oprescu. Casa de Pensii a confirmat că plățile sunt programate pentru data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de 13, conform romaniatv.net.

Ce aduce nou legea din septembrie privind indexarea pensiilor

Începând cu 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință (VPR) se va majora conform unei formule clare: rata medie anuală a inflației din anul anterior, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.

„Începând din 2025, creșterea pensiilor din România are o formulă foarte simplă de calcul, în sensul că aplicăm doi indicatori foarte clari, predictibili, pe care îi știm de la Institutul Național de Statistică”, a explicat Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), citat de Știri pe Surse.

Rata inflației luată în considerare pentru indexarea din 2025 este cea din 2023, stabilită la 10,4%.

„Suntem în 2024, noi trebuie să știm rata inflației pe anul anterior și care se aplică în anul viitor. Deci vorbim de rata inflației pe anul 2023, care este foarte clară, o știm cu toții, este comunicată de Institutul Național de Statistică, este de 10,4%”, a adăugat Baciu.

Detalii despre creșterea reală a câștigului salarial mediu brut

Un alt element nou al formulei de calcul este creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. Daniel Baciu a detaliat procesul: „Această creștere reală, fiind un indicator nou, nu am știut nici noi cum trebuie calculat și bineînțeles eu am făcut o adresă la Institutul Național de Statistică care să îmi spună efectiv cum se calculează această creștere reală a câștigului salarial mediu brut pe economie. Și mi-au transmis exact formulă de calcul. Și avem această creștere reală, este practic un raport între indicele câștigului salarial mediu brut pe economie și indicele prețurilor de consum”.

Pentru anul 2023, creșterea salarială reală a fost stabilită la 4,2%, ceea ce contribuie suplimentar cu 2,1% la majorarea pensiilor. Astfel, formula finală prevede o creștere totală de 12,5% (10,4% rata inflației + 2,1% creșterea reală a salariilor).

Exemple concrete ale majorărilor

Conform calculelor oficiale, un pensionar care în prezent primește 2.000 de lei va beneficia, de la 1 ianuarie 2025, de o creștere de 250 de lei, ajungând la un venit lunar de 2.250 de lei.

O a doua etapă de majorare în martie 2025

Pentru finalul lunii martie 2025 este planificată o a doua creștere a pensiilor, destinată veniturilor nepermanente care nu au fost incluse anterior în calcul. Pensionarii vor trebui să aducă adeverințe pentru aceste venituri, care includ premii anuale, al treisprezecelea salariu, sporuri pentru ore suplimentare și alte forme temporare de retribuire.