Pentru ce a fost conceput scutul antirachetă de la Deveselu
Scutul antirachetă de la Deveselu a fost conceput pentru amenințări ce vin dinspre Orientul Mijlociu și nu din partea Rusiei, spune secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
Mircea Geoană mai spune, de asemenea, că reprezentanții Federației Ruse pot veni oricând, la Deveselu, să se convingă de acest lucru, dacă la rândul lor permit vizite similare din partea reprezentanților NATO. „Federația Rusă a spus în mod repetat, de ani de zile, că Deveselu este o instalație care are potențial ofensiv și îngrijorează Federația Rusă din punct de vedere al securității. Noi am spus și o spun și eu că acest scut de la Deveselu a fost imaginat și este funcțional pentru amenințări venind dinspre Orientul Mijlociu și că nu are de-a face cu preocupările Rusiei.
Și dacă există din partea Rusiei dorința de a vedea cu ochii lor că acest lucru este adevărat, și spunem asta de ani de zile, nicio problemă, atâta vreme cât și Federația Rusă, de partea sa, permite chestiuni simetrice în care și noi să ne uităm acolo unde considerăm că Federația Rusă ar putea avea intenții inamicale la adresa Alianței”, a explicat Geoana la Europa FM.
Mircea Geoană: „Geografia României este cea care a indicat că aceste sisteme antirachetă sunt destinate protecției”
Oficialul NATO a vorbit despre faptul că scutul de la Deveselu este destinat protecției împotriva unor riscuri de natură balistică dinspre Orientul Mijlociu și pe B1 TV: „Este mai greu în est acum, da, dar asta nu înseamnă că din sud nu sunt riscuri la adresa securității noastre”. „Suntem dispuși să confirmăm o realitate pe care Federația Rusă continuă să o distorsioneze. Scutul antirachetă de la Deveselu, instalațiile din Polonia, instalațiile din Spania, pentru că registrul acesta este mai larg decât România și Polonia, este pur defensiv și nu este conceput ca fiind un element agresiv la adresa Federației Ruse. El a fost amplasat în România și geografia României este cea care a indicat că aceste sisteme antirachetă sunt destinate protecției împotriva unor riscuri de natură balistică dinspre Orientul Mijlociu.
Pentru că, oricât de incandescentă ar fi situația pe Flancul Estic al NATO, noi suntem, ca Alianță, cu o privire de 360 de grade. Este mai greu în est acum, da, dar asta nu înseamnă că din sud nu sunt riscuri la adresa securității noastre”, a mai spus Mircea Geoană.