Pentru ce fel de butelie se poate folosi Cardul de energie
La aproape o lună de când se pot efectua plăți cu cardul de energie, numărul tranzacțiilor realizate este departe de așteptări: doar 500.000, în condițiile în care peste 2,11 milioane de carduri au ajuns la beneficiari.
Adevărul este că la acest moment există destul posesori ai cardurilor care nu știu cum anume le pot folosi. Așa de exemplu, una dintre întrebările cele mai multe întâlnite puse de către beneficiari se referă la modul în care pot utiliza cardurile de energie în cazul buteliilor.
Potrivit unor precizări făcute de Poșta Română, se pot efectua plăți curente sau restante cu cardul de energie pentru energie electrică, energie termică în sistem centralizat, butelie cu GPL propan pentru încălzire (exclus butelie GPL butan pentru uz casnic – gătit), gaze, lemne pentru foc (exclus lemne de construcţii, lemne în vederea prelucrării etc.), păcură, peleţi şi alte materiale doar pentru încălzire (de pildă, apă geotermală, cărbune, brichete rumeguş).
În același timp, pot fi achiziționate și butelii cu ajutorul primit de la stat.
Nu este, însă, vorba, de ”orice tip de butelie, ci de buteliile cu gaz lichefiat pentru încălzirea locuinţelor şi nicidecum pentru buteliile de gătit hrană. Noi discutăm de consumuri energetice şi de compensare a preţului la energie”, după cum a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.
Ajutorul de acordă în două tranșe de 700 lei (prin mandat poștal) pentru plata serviciilor de electricitate, gaz, energie termică în sistem de termoficare, butelie, lemne de foc, păcură, peleți și lemne de încălzire.
Citește și Cum se folosește cardul de energie pentru plata lemnelor de foc