Pentru Vatican, telescopul James Webb dezvăluie ”puterea extraordinară” a lui Dumnezeu
Imaginile uluitoare cu galaxii formate la scurt timp după Big Bang, transmise de telescopul James Webb, dezvăluie ”puterea extraordinară” a lui Dumnezeu şi ”dragostea Lui pentru frumos”, conform unui comunicat dat publicităţii joi de Observatorul Astronomic al Vaticanului, informează AFP.
„Suntem foarte încântaţi de noile imagini de la telescopul Webb! Aceste imagini sunt magnifice (…). Este o imagine tentantă asupra a ceea ce putem învăţa despre Univers în viitor”, a declarat în comunicat directorul Observatorului, Guy Consolmagno.
„Ştiinţa aflată la originea acestui telescop este încercarea noastră de a folosi inteligenţa pe care ne-a dat-o Dumnezeu pentru a înţelege logica Universului. Pentru că Universul nu ar funcţiona dacă nu ar fi logic”, a adăugat el.
Însă, Universul, a mai subliniat el, „nu este doar logic, este şi frumos”.
„Este lucrarea lui Dumnezeu revelată nouă şi în ea putem vedea atât puterea Sa extraordinară, cât şi dragostea Lui pentru frumos”, a precizat directorul Observatorului Astronomic al Vaticanului.
Guy Consolmagno s-a declarat deosebit de „încântat” să descopere primul semn de vapori de apă în atmosfera unei exoplanete, „la 150 de ani după ce părintele Angelo Secchi a adăugat o prismă în faţa lentilei telescopului său pe acoperişul Bisericii Sant’Ignazio din Roma şi a efectuat primele măsurători spectrale ale atmosferelor planetelor din sistemul nostru solar”.
Originea divină a Universului rămâne crezul invariabil al Bisericii Catolice, însă doctrina ei ştiinţifică a evoluat evident în ultimul secol. Astfel, în 1992, papa Ioan Paul al II-lea l-a reabilitat definitiv pe Galileo, condamnat în 1633 de Inchiziţie pentru că a susţinut teza savantului polonez Nicolas Copernic (1473-1543), potrivit căreia Pământul se roteşte în jurul axei sale şi în jurul Soarelui.
După o primă fotografie publicată cu o zi înainte, NASA a dezvăluit, marţi, totalitatea primelor imagini primite de la cel mai puternic telescop spaţial conceput vreodată, James Webb, care marchează începutul operaţiunilor sale ştiinţifice aşteptate de ani buni de astronomii din întreaga lume. În programul live de o oră în care fotografiile au fost dezvăluite una câte una, au fost prezentate imagini cu două nebuloase ce ilustrează ciclul de viaţă al stelelor, o exoplanetă şi un grup compact de galaxii.
Luni, o primă imagine realizată de telescop, ce ilustrează vremurile îndepărtate ale cosmosului, a fost dezvăluită în prezenţa preşedintelui american Joe Biden, care a salutat momentul „istoric”. Fotografia, care abundă în detalii, arată galaxii formate la scurt timp după Big Bang, cu peste 13 miliarde de ani în urmă.
James Webb a fost lansat în spaţiu în urmă cu aproximativ şase luni, în ziua de Crăciun, din Guyana Franceză, cu o rachetă Ariane 5.
Rezultat al unei uriaşe colaborări internaţionale şi în fază de proiect încă din anii 1990, telescopul se află la o distanţă de 1,5 milioane de kilometri faţă de Terra.
Publicarea acestor prime imagini marchează începutul unei imense aventuri ştiinţifice, care ar trebui să se întindă pe mulţi ani şi să transforme înţelegerea Universului.