Polițiștii fac, joi, 28 de percheziții în județul Suceava la locuințele unor oameni bănuiți de contrabandă cu țigări, 18 dintre aceștia urmând să fie aduși la audieri. Acțiunile oamenilor legii se fac sub coordonarea procurorilor DIICOT.
„Din cercetări a reieşit că, în perioada 2019 şi până în prezent, o grupare infracţională specializată în contrabandă calificată ar fi introdus în mod ilegal, pe teritoriul României, aproximativ 11.000.000 de ţigarete provenite din contrabandă, pe care ulterior le-ar fi comercializat pe piaţa internă. Prejudiciul este estimat la peste 1.600.000 de euro”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Potrivit sursei citate, ţigaretele ar fi fost aduse în ţară pe la „frontiera verde” cu Republica Ucraina, prin locuri stabilite anterior situate în judeţul Suceava, beneficiind şi de sprijinul a şapte poliţişti de frontieră de la Brodina, cooptaţi în activitatea infracţională.
Acţiunea este desfăşurată de poliţişti de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, iar suportul de specialitate este asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
La operaţiune participă poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Suceava, Neamţ, Bacău şi luptători de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, precum şi specialişti ai Direcţiei Generale a Vămilor, dar şi ai Poliţiei de Frontieră.