Percheziții în locuințele miniștrilor și ale altor oficiali francezi într-un dosar legat de gestionarea crizei COVID-19

Publicat: 15 oct. 2020, 14:08, de Ziarul Puterea, în Internațional , ? cititori
Percheziții în locuințele miniștrilor și ale altor oficiali francezi într-un dosar legat de gestionarea crizei COVID-19

Poliția franceză a realizat, joi dimineață, percheziții la locuințele fostului prim-ministru, ale actualilor și foștilor miniștri ai Sănătății și ale altor oficiali de rang înalt într-o anchetă privind gestionarea pandemiei de Covid-19, scrie The Associated Press.

Ministerul Sănătății a confirmat perchezițiile la locuința și biroul actualului ministru al Sănătății, Olivier Veran.

Tot joi dimineața au fost percheziți și la locuințele fostul prim-ministru, Edouard Philippe, a fostului ministru al Sănătății, Agnes Buzyn, a șefului serviciului național de sănătate Jerome Salomon și a fostului purtător de cuvânt a Guvernului, Sibeth Ndiaye, scrie AP.

Perchezițiile vin după ce în ultimele luni au fost depuse 90 de plângeri penale față de felul în care au gestionat autoritățile pandemia de Covid-19, în special pentru lipsa măștilor și a altor echipamente.

Ca urmare a plângerilor, un tribunal francez special a comandat realizarea unei anchete cu privire la gestionarea de către guvernul condus de Edouard Philippe a crizei coronavirusului.