Percheziții la Argeș la mai multe persoane care au obținut credite cu acte false

Publicat: 25 ian. 2022, 09:15, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Percheziții la Argeș la mai multe persoane care au obținut credite cu acte false

Poliţiştii din Argeş efectuează, marţi, mai multe percheziţii la persoane suspectate că au obţinut împrumuturi cu documente false, prejudiciul în acest caz fiind de aproape 500.000 de lei.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, cele cinci descinderi sunt făcute de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, persoanele vizate fiind bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, înşelăciune şi uz de fals.

„Din cercetări s-a stabilit că, în perioada septembrie – noiembrie 2021, trei persoane, cu vârste cuprinse între 34 şi 55 de ani, cu complicitatea altor două persoane, de 45 şi 54 de ani, ar fi întocmit, în fals, şi folosit 46 de adeverinţe de salariat pe numele unor persoane, în calitate de beneficiari sau giranţi, prin care atestau faptul că acestea au calitatea de salariaţi, obţinând, astfel, 24 de împrumuturi de la o Casă de Ajutor Reciproc”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, prejudiciul a fost stabilit la suma de 480.000 de lei.

După finalizarea percheziţiilor, 18 persoane vor fi conduse la audieri.

Acţiunea beneficiază de sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, al luptătorilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Argeş şi al specialiştilor criminalişti din cadrul Serviciului Criminalistic Argeş.