Percheziții și arestări la Giurgiu. Mai mulți proxeneți ce foloseau metoda ”Lover boy”, duși la audieri
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Giurgiu, au efectuat miercuri dimineață 20 de percheziții domiciliare, în județul Giurgiu și municipiul București, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și spălare a banilor.
Într-un comunicat de presă, polițiștii giurgiuveni explică despre ce este vorba:
”Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2012, mai multe persoane ar fi inițiat un grup infracțional organizat, care și-ar fi concentrat activitatea infracțională pe teritoriul Spaniei, unde ar fi desfășurat activități de proxenetism.
Începând cu anul 2013, la solicitarea liderului grupării, o persoană de încredere a acestuia ar fi avut rolul principal de a gestiona sumele de bani provenite din săvârșirea infracțiunilor de proxenetism, de a ascunde proveniența acestora, prin dobândirea fictivă a unor proprietăți în numele său, pentru a nu atrage atenția autorităților judiciare față de lider.
Pe parcursul anilor, activitatea infracțională a grupului ar fi condus la obținerea unor sume importante de bani și ar fi căpătat notorietate în mediul infracțional din România, acesta fiind cunoscut în rândul altor persoane care desfășoară aceleași activități infracționale, mai ales din municipiul Giurgiu.
Chiar dacă activitatea grupului era cunoscută de către alte persoane, la indicațiile stricte ale liderului, membrii grupului ar fi abordat o conduită extrem de discretă și precaută în relația cu alte persoane din mediul infracțional, astfel că nu au fost identificate alte relații infracționale cu alte persoane din afara grupului, care la un moment dat ar fi putut conduce la descoperirea activității infracționale.
Pe parcursul timpului, la grup ar fi aderat persoane de încredere, cunoscute de mult timp de lider, cu care ar fi dezvoltat relații de prietenie încă din copilărie și cu persoane care au locuit în aceeași zonă din municipiul Giurgiu.
Liderul grupului ar fi condiționat aderarea noilor membrii de remiterea unei cote parte din profiturile ce urmau a fi obținute de către noii membrii din activitatea de proxenetism, dat fiind faptul că acesta ar fi oferit condițiile necesare practicării prostituției de către fetele recrutate de noii membrii, constând în transport, cazare, publicare anunțuri tip escortă, mod de operare, transfer bani, supraveghere și mai ales o protecție a activității de prostituție sau proxenetism.
Grupul infracțional era unul dinamic în ceea ce privește zonele de acțiune și țările de exploatare, fiind într-o continuă mișcare, căutând zone propice din Vestul Europei, unde puteau transporta și caza tinerele, locuri unde activitățile de practicare a prostituției erau tolerate de autorități și unde cererea pe piață era crescută.
Experiența infracțională acumulată de către lider l-a determinat să orienteze întreaga activitate a grupului către Marea Britanie, unde și-ar fi trasat zone proprii de interes și acțiune și ar fi înființat o societate cu răspundere limitată, scopul fiind acela de crea o aparentă legalitate a prezenței membrilor grupului și tinerelor care practicau prostituția pe teritoriul Marii Britanii.
Din prestarea serviciilor sexuale erau obținute sume importante de bani, care, în cele din urmă, prin multiple și diverse operațiuni financiare, ar fi ajuns în posesia membrilor grupării.
De obicei, acestea erau transferate prin servicii de transfer monetar, prin folosirea unor persoane interpuse sau a datelor acestora, sau erau ridicate periodic, la diferite intervale de timp, din țările în care tinerele erau exploatate, de către cei în cauză sau persoane interpuse ale acestora, care se deplasau personal cu autoturismele sau cu avionul.
Sumele de bani erau introduse apoi în circuitul licit, prin achiziționarea de terenuri, imobile sau autoturisme de lux, pe numele membrilor familiei sau a interpușilor și chiar erau investiți în inițierea și dezvoltarea unor complexe comerciale.
Membrii grupului infracțional, cu precădere utilizând metoda „loverboy” și profitând de starea de vulnerabilitate a victimelor, ar fi recrutat și determinat, în timp ce se aflau pe teritoriul României, mai multe tinere, să practice prostituția în țări din Vestul Europei.
De obicei, tinerele ar fi fost racolate din rândul celor cu o situație materială precară, din rândul unor familii destrămate și lipsite de o atentă supraveghere, de unde rezultă și starea de vulnerabilitate a acestora.
Inițial, membrii grupării cu atribuții legate de recrutare și determinare le-ar fi oferit tinerelor sume de bani sau diverse cadouri, precum și vacanțe, petreceri sau deplasări cu autoturisme de lux.
Toate acestea ar fi condus la crearea și consolidarea unei stări emoționale de atașament sentimental față de „loverboy” și, totodată, la crearea unei „dependențe” față de acest stil de viață, astfel încât victimele infracțiunii de proxenetism erau dispuse a face orice în favoarea și la solicitarea acestora.
Totodată, persoanelor exploatate le-ar fi fost creată o impresie de îndatorare, atât morală, cât și materială, acestea aflându-se permanent într-o stare de supunere față de membrii grupării, neconștientizând faptul că, în realitate, acestea erau doar victime care susțineau financiar persoanele bănuite.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Giurgiu, vor fi conduse, în vederea audierii, 12 persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.”