Pescobar investește 2 milioane de euro în Techirghiol!
Paul Nicolau, Pescobar, a cumpărat o vilă în Techirghiol, pe care o va transformat în hotel, dar va face și o tavernă a racilor.
Vila Minerva, una dintre cele mai impozante clădiri din Techirghiol, construită în perioada interbelică, inițial ca sanatoriu pentru invalizi, se va transforma într-un boutique retreat hotel. Nedsea SRL intenționează să investească 2 milioane de euro în reabilitatea imobilului, conform celor transmise chiar de Pescobar, pe numele său real Paul Nicolau.
Cum a ajuns vila în posesia familiei Nicolau?
În 2020, societatea Innovative Derm SRL avea în plan să extindă și să modernizeze impozanta vilă din Techirghiol, ba chiar solicitase emiterea acordului de mediu de la Agenția pentru Protecția Mediului, pentru proiectul: „Extindere, modernizare, recompartimentare, schimbare de destinație pentru Vila Minerva, complex medical dermatologie, anti-ageing şi recuperare medicală, organizare de șantier şi împrejmuire teren”. Din motive necunoscute, planurile societății au eșuat așa că au decis să scoată la vânzare imobilul. Vila Minerva a fost preluată, astfel, de una dintre societățile familiei Nicolau, fiind vorba despre Nedsea SRL din Capitală, printr-o tranzacție de aproximativ 500.000 de euro.
Unul dintre celebrele restaurante din Capitală a fost închis de ANPC din cauza mai multor nereguli găsite de inspectorii de control, precum și alimente expirate, pește ținut în condiții nefavorabile sau lipsa autorizației de la autoritățile locale. ANPC nu s-a oprit și a controlat și restul locațiilor deținute de afacerist. O a doua locație, cea din Snagov, a fost închisă din cauza lipsei autorizației de la DSP. La acel moment, Pescobar considera că totul era doar un linșaj mediatic, nicidecum o „judecată” corectă privind închiderea restaurantelor.