Peste 10.000 de elevi vor învăța în vacarmul șantierelor din școli, dar primarul Galațiului se laudă cu dotările
La fiecare început de an școlar, oficialii de la Ministerul Educației, din inspectoratele școlare, din prefecturi și primării, dau asigurări că în școli sunt îndeplinite toate condițiile pentru desfășurarea cursurilor, dar sunt contraziși de situația reală. La Galați, spre exemplu, anul școlar începe, în 9 școli și grădinițe, fără apă la robinet și în 37 de școli care sunt de fapt șantiere de construcții, cu vacarmul aferent.
Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Educației, Ligia Deca, a prezentat situația din unitățile de învățământ la începutul anului școlar 2024/2025 și a dat asigurări că nu sunt motive de îngrijorare deoarece a cerut ca „spaţiile în care vor învăţa copiii să fie nu doar potrivite procesului educațional, ci şi sigure”.
Asigurările ministrului Educației sunt infirmate de deputatul PNL Onuț Atanasiu, fost director al Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Galați, care susține că la Galați anul școlar începe în condiții de coșmar pentru peste 10.000 de elevi, din 37 de școli în care se execută lucrări de construcții, liniștea în care ar trebui să se desfășoare lecțiile fiind spulberată de vacarmul pe care îl generează un astfel de șantier, lucrări de zidărie, picamere, bormașini.
Multe dintre aceste lucrări de reabilitare a unor unități școlare au termene de finalizare în anul 2025 sau în 2026.
„Pentru peste 10.000 de elevi și preșcolari, noul an școlar va însemna un nou spațiu impropriu în care vor trebui să învețe. Motivul: 37 de unități din întregul județ sunt în reabilitare. Cele mai multe dintre ele – 12, sunt în municipiul Galați.
Există cazuri în care calvarul celor mici se va întinde pe alți cel puțin doi ani, dacă estimările constructorilor vor fi respectate. Experiența ne arată că în multe cazuri termenele sunt depășite.
Cei 997 elevi ai Colegiului Național Vasile Alecsandri, de exemplu, au de așteptat până pe 31 august 2026 să se întoarcă în sălile lor de cursuri. Pe 9 septembrie vor fi prezenți în săli improprii, pregătite deja pentru a deveni șantier, după care vor fi mutați la fostul Liceu de Marină care nu oferă condiții corespunzătoare”, a precizat fostul director al Colegiului Național „Vasile Alecsandri”.
Primăria Galați putea evita calvarul din „școlile – șantier”, dar primarul Pucheanu e mulțumit și se laudă cu dotările
Evident, este foarte bine că sunt reabilitate zeci de clădiri în care își desfășoară activitatea grădinițe, școli gimnaziale și licee, mai ales că s-a investit suma de 60 de milioane euro în reabilitarea a 45 de școli, dar coșmarul cursurilor desfășurate într-o școală transformată în șantier de construcții putea fi evitat de Primăria Galați printr-o eșalonare și programare a lucrărilor, astfel încât să nu fie afectat procesul didactic.
„Din păcate, calvarul reabilitărilor se repetă, în fiecare an. Sunt convins că măcar o parte dintre lucrări puteau fi astfel programate încât să afecteze cât mai puțin cea mai importantă activitate a copiilor, cea care îi pregătește pentru viitor.
De exemplu, municipalitatea gălățeană putea veghea ca măcar lucrările cu termen de finalizare până în 9 septembrie să se încheie la timp. Ele nu s-au încheiat însă la Școala 2, Școala 10, Școala 22 și Școala 43, motiv pentru care elevii de aici își vor desfășura orele în șantier”, a adăugat Atanasiu.
Mai ales la lucrările mai ample, programate pentru 2-3 ani, era posibilă o împărțire a contractelor pe mai multe loturi de lucrări, astfel încât acestea să fie programate pentru a fi executate de firma contractantă mai mult în perioade de vacanță sau să fie executate simultan de mai multe firme. Când vor să „spliteze” un contract de lucrări, primarii știu foarte bine să o facă. Dar trebuie să vrea!
Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, n-are nicio părere de rău pentru că subordonații săi nu au programat reabilitările de școli astfel încât să nu fie transformat în calvar procesul didactic din cele 37 de școli, cu peste 10.000 de elevi, preferând să se laude cu dotările din școli:
„Toate sălile din grădiniţele, şcolile şi liceele din Galaţi primesc mobilier nou, echipamente IT de ultimă generaţie şi echipamente didactice în valoare totală de 16 milioane de euro”, a anunțat primarul Galațiului.