Peste 10 milioane de vizitatori se plimbă lunar în mall-urile din București
Bucureștiul înregistrează peste 10 milioane de vizite lunare în mall-uri. Dintre cele 12 mall-uri din Capitală, trei atrag lunar 3 milioane de vizite, iar două dintre acestea se apropie de un trafic de aproape două milioane de vizite pe lună.
Brand Management, lider pe piața de indoor advertising din România, a anunțat, marți, lansarea Trafic5, indicator de măsurare a numărului de vizite în mall-urile din România.
Prin aplicațiaTrafic5 poate fi urmărită periodic evoluția traficului în mall-uri la nivel regional, luând în calcul datele aferente principalelor orașe ale României.
Acest indicator a fost conceput pentru a oferi atât marketerilor, cât și companiilor, o imagine clară și autentică a numărului de vizite pe care le fac românii în centrele comerciale din țară, precizează compania intr-un comunicat
Brand Management va actualiza trimestrial indicatorul Trafic5.
„Am lansat Trafic5 pentru a le oferi clienților noștri, dar nu numai, o imagine cât mai limpede cu privire la numărul de vizite pe care le fac românii în mall-uri. De ce este util un astfel de instrument? Pentru că, în funcție de el, marketerii și companiile pot alege când și unde să deruleze campanii de indoor advertising astfel încât mesajele de brand să ajungă la cât mai mulți potențiali cumpărători”, a precizat Georgian Drăghici, director comercial Brand Management.
În alcătuirea indicelui Trafic5, compania a luat în calcul doar orașele cu o populație de peste 200.000 de locuitori, iar după București, urmează Brașov (237.589 locuitori), Craiova (234.140 locuitori) și Galați (217.851 locuitori).
Potrivit datelor celui mai recent recensământ al populației, primele cinci cele mai mari orașe din România ca număr de locuitori sunt București (1,71 milioane locuitori), Cluj-Napoca (286.598 locuitori), Iași (271.692 locuitori), Constanța (263.707 locuitori) și Timișoara (250.849 locuitori).
„României îi lipsesc orașe cu populații de 500.000 – 1 milion de locuitori. În afară de București, niciun alt oraș nu se apropie de această cifră oficială de 1,7 milioane de locuitori. De aceea, este imposibil, atât în viitorul apropiat și și cel îndepărtat, ca Bucureștiul să fie detronat din acest top. Ce este însă și posibil și probabil este că cifrele aferente următoarelor orașe să sufere modificări. Asta depinde și de modul în care aceste orașe vor reuși să atragă noi investiții în centre comerciale și cât de atractive vor fi în atragerea de noi rezidenți și turiști”, a explicat Laurențiu Jiga, fondator și CEE managing Director al Brand Management.
Brand Management a fost fondată în 2004 și este prima companie din România cu servicii de indoor advertising la nivel național, și a implementat campanii publicitare, în centre comerciale și de business în România, Bulgaria și Cehia.