Peste 100.000 de turişti au ajuns la mare în acest weekend
Peste 100.000 de turişti, în acest weekend pe litoralul românesc, gradul mediu de ocupare în structuri clasificate fiind estimat să ajungă la aproximativ 75%, potrivit unui comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
„În acest weekend sunt aşteptaţi pe litoralul românesc peste 100.000 de turişti. Chiar dacă ploile din luna iunie au îndepărtat turiştii de litoralul românesc, programul ‘Litoralul pentru Toţi’ a avut un succes deosebit şi a reprezentat un test pentru operatorii de pe litoral, greu încercaţi de restricţiile impuse în anul 2020 în contextul apariţiei virusului Sars-Cov-2″, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, deşi luna iulie a adus cu întârziere vacanţa elevilor, după terminarea examenelor de bacalaureat familiile cu copii, clienţii fideli ai litoralului românesc sunt aşteptaţi în număr mare pe litoral.
Potrivit FPTR, staţiunea Mamaia se menţine în continuare în topul tarifelor de pe litoral, acestea variind în funcţie de categoria de confort, începând de la 220 lei/noapte o cameră la un hotel de 2 stele, ajungând şi la 2.000 lei/noapte un apartament privat cu trei camere.
La polul opus se află staţiunile din sudul litoralului cu tarife care încep de la 200 lei/noapte la un hotel de 2 stele, până la 1.800 lei/noapte un apartament la un hotel de 5 stele.
Potrivit estimărilor, gradul mediu de ocupare pe litoral în acest weekend în structuri clasificate va fi de aproximativ 75%, mai mare în staţiunile Mamaia şi Eforie Nord (80%) şi mai mic în sudul litoralului (70%).
Reprezentanţii organizaţiei susţin că aceste date sunt aproximative şi au fost obţinute pe baza estimărilor furnizate de membrii FPTR şi a sondajului aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism.