Peste 100 de inculpați, printre care și înalți demnitari, condamnați doar în ultimele trei luni în dosare instrumentate de DNA
Doar în ultimele trei luni, respectiv iunie, iulie și august, un număr de 138 de inculpați au fost condamnați în dosare instrumentate de către Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Printre cei care au primit sentințe definitive se numără și înalți demnitari, respectiv doi deputați, un prefect, un președinte de Consiliu județean și un primar.
Pedepsele dispuse de judecători față de cei peste 100 de inculpați variază între 11 ani închisoare și 7 luni cu amânarea aplicării pedepsei.
„În lunile iunie, iulie și august 2020, în dosarele de corupție instrumentate de DNA au fost condamnați 138 de inculpați prin 59 de hotărâri judecătorești definitive”, se arată într-o sinteză făcută pe ultimele trei luni de reprezentanții DNA.
În lista celor condamnați definitiv apar persoane care, la data faptelor, aveau următoarele funcții: deputat în Parlamentul României (2 deputați), prefect de județ, președinte de consiliu județean, primar de municipiu, judecător de judecătorie, ofițer SRI, ofițer de poliție, director Ministerul Tineretului și Sportului, avocat, director Oficiul de Cadastru județean, director regional AFIR, director Casă de Sănătate județeană, etc.