Peste 11,3 milioane euro au fost ,,recuperați” de clienții datornici, din negocierile cu banca, în ultimii 7 ani
Clienții băncilor comerciale au beneficiat de reduceri de sume ce au totalizat peste 11,3 milioane de euro la creditele contractate de la băncile creditoare sau IFN, între anii 2016-2023, în urma soluționării litigiilor , prin intermediul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB).Contextul economic dificil, creșterea inflației, deprecierea leului, creșterea prețurilor, și implicit creșterea ratelor bancare, i-au adus pe mulți dintre clienții băncilor comerciale în postura de a nu mai putea să plătească ratele lunare.
În 2023 s-au adresat CSALB cei mai mulți consumatori din ultimii 7 ani, iar băncile au acceptat cu 15 la sută mai multe cereri de negociere decât în 2022.
Cea mai mare sumă rezultată din negocieri s-a înregistrat anul trecut – 3,3 milioane euro -, cu peste 60 la sută mai mare decât în 2022. În medie, un consumator a obținut beneficii de 5.000 de euro dintr-o negociere purtată anul trecut.
Beneficiile de până în 5.000 de euro reprezintă jumătate dintre înțelegerile intermediate de CSALB. Sumele reprezintă diminuări ale costului creditului prin reducerea sau eliminarea unor comisoane, diminuarea dobânzii, scăderea ratelor și chiar ștergerea întregii datorii.
De la începutul anului 2024, peste 650 consumatori de servicii și produse financiare din România au invocat anumite probleme în derularea contractelor/serviciilor cu comercianții din sectorul financiar bancar și au solicitat băncilor sau IFN-urilor o rezolvare amiabilă, prin intermediul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).
Până la jumătatea lunii martie, băncile acceptaseră 175 cereri de negociere, dintr-un total de 420 cereri înregistrate.
De la începutul anului s-au încheiat, cu împăcarea părților, 140 de negocieri între consumatori și bănci. În 98 la sută dintre negocierile purtate, părțile s-au împăcat.
Deși economia țării este dependentă de finanțarea pe care o poate asigura sistemul bancar, reprezentanții băncilor spun că populismul unor politicieni și instituții reprezintă principalul factor care erodează încrederea dintre consumatori și instituțiile de credit.
Efectele sunt accentuate de intermedierea financiară scăzută (sub o treime din media europeană), suprataxarea și amenzile date băncilor cu scopul de a fi capitalizată electoral percepția negativă asupra acestora, se apără bacherii.
Ultimii doi ani au adus modificări importante în profilul consumatorului care se adresează Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Analiza celor 5.560 de cereri de negociere cu băncile/IFN-urile trimise către CSALB în anii 2022 și 2023 arată că profilul consumatorului de servicii financiar-bancare este al unui bărbat din București, cu vârsta cuprinsă între 41-50 de ani, care are un credit de consum în lei și care solicită băncii renegocierea contractului de credit sau soluționarea amiabilă a litigiului din instanță.