Peste 1,4 milioane de români își serbează onomastica în Duminica Floriilor!
În fiecare an, în Duminica Floriilor, le transmitem urări și felicitări celor apropiați care poartă nume de flori. Anul acesta Duminica Floriilor se sărbătorește pe 9 aprilie, fiind cea mai importantă zi care vestește venirea Paștelui.
În vechime, Duminica Floriilor mai era numită și Duminica aspiranților sau a candidaților la botez. În această zi, catehumenii mergeau cu toții, cu mare solemnitate, la episcop, spre a-i cere sa fie admiși la botez. Se mai numea și Duminica grațierilor, pentru că, în cinstea ei, împărați acordau grațieri.
După un obicei străvechi, în zilele noastre, se aduc în biserici ramuri de salcie. Acestea sunt binecuvântate și împărțite credincioșilor. Obiceiul se menține în amintirea ramurilor de finic și de măslin, cu care mulțimile l-au întâmpinat pe Domnul la intrarea Sa triumfală în Ierusalim. Noi, acum, le ținem în mâini ca semn al biruinței împotriva morții. În amintirea acestui moment important, creștinii îi sărbătoresc pe toți cei care poartă nume inspirate din natură: de flori sau plante.
Potrivit MAI, peste 1,4 milioane de persoane din România își serbează ziua în Duminica Floriilor
Peste 1,4 milioane de români poartă nume de flori. Peste 610.000 sunt bărbați, iar aproape 810.000 sunt femei, conform datelor existente la nivelul MAI.
Conform Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI, majoritatea românilor care își sărbătoresc onomastica de Florii, respectiv 344.496 de persoane, poartă numele de Florin, alți 134.653 se numesc Viorel, iar 51.850 – Florian.
Din totalul româncelor cu nume de flori, 134.544 – Florentina, 129.581 se numesc Viorica, 91.000 – Florica, 83.148– Florina, iar Camelia 73.985
Dintre bărbați, 26.238 răspund la numele Florentin, Narcis 15.650 și 13.895 se numesc Florinel. Tot printre bărbații români care își serbează onomastica în Duminica Floriilor se numără și cei cu numele Trandafir – 1.952, Bujor – 1.301, Floricel – 864, Mărgărit – 583, Crin – 223, Iris – 54 și Zambilică – 1.
În Duminica Floriilor vor fi aniversate și românce cu nume mai rar întâlnite, precum Garofița – 2.918, Anemona – 1.090, Micșunica – 557, Romanița – 515, Panseluța – 437. Alte nume ar fi Crizantema – 295, Crăița -304, Ortensia – 295, Zambila – 234 si Zambilica – 40.
Iată câteva nume de persoane de care poate nu știai că se sărbătoresc! Le poți trimite persoanelor respective mesaje, urări, felicitări de Florii. Câteva exemple ar fi Angela, Angelica – de la Angelica de pădure, Codrin, Codrina, Codruț, Codruța, Delia (de la Dalie), Dumitrița (denumire populară a crizantemei), Eugenia – de la planta cu același nume, Gențiana, Gherghina (o altă denumire a Daliei), Laur, Laura, Laurențiu, Laurian, Lauriana, Liliana, Lilian (de la liliac sau de la englezescul Lilly, pentru crin), Mugurel, Roza, Micșunel, Ghiocel, Mălin, Mălina – de la pomul cu același nume, Romanița, Veronica etc.
Mai sunt și alte nume exotice, împrumutate din alte țări, tot inspirate de flori și natură: Jasmina, Daphne, Yasmina, Yesenia, Zinnia, Vernon.
Citește și: Cum va fi vremea de Florii și de Paște