20:56, 23.11.2024 • SOCIAL
Peste 2.000 de șoferi au rămas fără permis în doar 2 zile. Care a fost motivul
Poliţiştii rutieri au reţinut la sfârșitul săptămânii trecute 2.074 de permise de conducere, dintre care 1.105 doar pentru depăşirea limitei legale de viteză.
„În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 20.307 sancţiuni contravenţionale, dintre care 7.625 pentru depăşirea limitei legale de viteză, 3.762 pentru neutilizarea centurii sau dispozitivelor de siguranţă omologate de către conducătorii auto, 116 pentru neutilizarea centurii sau dispozitivelor de siguranţă omologate de către pasageri, precum şi 51 de sancţiuni pentru neutilizarea centurii sau dispozitivelor de siguranţă omologate de către minorii sub 14 ani”, potrivit unui comunicat al IGPR, citat de Agerpres.
Poliţiştii au întocmit 303 dosare penale, 203 din acestea fiind întocmite pentru încălcări ale regimului circulaţiei pe drumurile publice.
De asemenea, au fost retrase 544 de certificate de înmatriculare.