Peste 20 de migranți ilegali, prinși de Poliția de Frontieră Arad
Peste 20 de migranţi au fost prinşi, în ultimele 24 de ore, când încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, prin judeţul Arad, fie ascunşi în camioane, fie mergând pe jos pe câmp.
În două camioane conduse de un bulgar şi un grec, care transportau mobilier şi aluminiu pentru firme din Germania şi Norvegia, au fost descoperiţi nouă migranţi. Camioanele au fost verificate la ieşirea din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Vărşand.
„În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, nouă cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, Pakistan şi India, cu vârste cuprinse între 17 şi 42 ani”, a informat Poliţia de Frontieră Arad.
În PTF Nădlac II, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra a trei camioane conduse de un cetăţean turc, un român şi un bulgar, care erau încărcate cu pal şi aluminiu ce urmau să ajungă în Germania, Polonia şi Belgia.
„În urma controlului, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, respectiv pe osiile din partea din spate a semiremorcii, zece cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 14 şi 29 de ani, solicitanţi de azil în România”, se arată în comunicat.
În zona oraşului Nădlac, la 50 de metri de linia de frontieră cu Ungaria, au fost observate două persoane care se deplasau pe jos, pe câmp. Acestea sunt din Maroc şi Algeria, în vârstă de 30 de ani, şi ar fi vrut să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen.