Peste 20 de migranți, printre care și copii, prinși în timp ce încercau să treacă fraudulos vama
Peste 20 de migranți au fost prinși în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera cu Ungaria. Printre aceștia se aflau și copii.
Poliția de frontieră Arad și Bihor a identificat 26 de migranți din Afganistan care încercau să treacă ilegal vama.
„În data de 19.01.2021, în jurul orei 11.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului Poliţiei de Frontieră Borş, judeţul Bihor, au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier, înmatriculat în România, condus de un cetăţean român. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, înălbitor, pe ruta România – Estonia. În urma efectuării controlului, în interiorul compartimentului de marfă au fost descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, opt cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 17 şi 31 de ani”, se arată într-un comunicat de presă, de miercuri, al Poliţiei de Frontieră.
Și poliția de frontieră de la Vărşand a depistat patru migranți care încercau să treacă pe jos de frontieră.
„Deoarece aceştia nu îşi justificau prezenţa în zonă au fost preluaţi şi transportaţi la sediul sectorului, pentru cercetări. Ulterior, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, un adult în vârstă de 22 de ani şi trei minori cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani”, se arată în comunicat.
Tot în aceeași zi au mai fost identificați cinci tineri care se ascundeau înntr-un TIR și care încercau să scape de formalitățile vamale.
TIR-ul în care aceștia se ascundeau era înmatriculat în România și era condus de un șofer în vârstă de 43 de ani. În domentele TIR-ului se arăta că șoferul transporta plăci aglomerate din lemn (PAL). Transportul urma să ajungă în Ungaria.
„În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport şi au descoperit astfel, în interiorul automarfarului, cinci persoane, ascunse printre marfa transportată. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani”, se mai arată în comunicat.
Un alt TIR care transporta fraudulos migranți a fost depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Vehicului transporta în acte role metalice, pe ruta România – Luxemburg. În compartimentul de marfă au fost descoperiți trei migranți.
Tot marţi, în jurul orei 23.30, poliţiştii din Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, după efectuarea controlului amănunţit al unui TIR, au descoperit, ascunse în compartimentul marfă, şase persoane. Şoferul, cetăţean român, transporta conform documentelor de însoţire a mărfii, pe ruta România –Cehia, piese auto. Poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt tot cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 41 de ani.