Peste 3.700 ha de teren afectate de arderile necontrolate, în ultimele trei zile
În zilele de vineri, sâmbătă și duminică (06 – 08 septembrie 2024), la nivel național, s-au înregistrat peste 5.000 situații de urgență la care salvatorii au răspuns cu promptitudine.
Astfel, prin stingerea celor 746 incendii, înregistrate pe întreg teritoriu, pompierii au limitat propagarea flăcărilor la vecinătăți, eliminând producerea altor situații care să pună în pericol vieți și bunuri. Din totalul acestora, 581 au reprezentat arderi necontrolate, suprafața de teren afectată fiind de peste 3.700 ha!
Reamintim cetățenilor faptul că în România, arderile de vegetație sunt interzise prin lege. Nerespectarea acestei interdicții se sancționează sever. Pentru persoanele fizice, amenzile variază între 7.500 și 15.000 de lei, iar pentru persoanele juridice, între 50.000 și 100.000 de lei. Aceste măsuri au fost implementate pentru a descuraja practicile periculoase și pentru a proteja atât mediul și siguranța publică.
Totodată, în acest weekend, s-au înregistrat 3.746 solicitări pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora peste 3.700 de persoane aflate în dificultate au fost asistate medical.
Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, au fost gestionate 582 situații pentru deblocarea și salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, operațiuni de descarcerare și alte situații de urgență.
De asemenea, în această perioadă, datorită răspunsului eficient furnizat de către echipajele operative pe durata misiunilor desfășurate, 50 de persoane au fost salvate din situații critice.
În ceea ce privește avertizarea populației, în ultimele 72 de ore, au fost transmise 35 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, cele mai multe dintre acestea (29) au vizat prezența animalelor sălbatice (urși), în județele AG, BZ, HR, MS, NT, PH, SB, VL și VN.