Peste 40.000 de parfumuri contrafăcute, în valoare de 12 milioane de lei, descoperite în Portul Constanța VIDEO
Aproape 42.000 de flacoane cu parfum, susceptibile a fi contrafăcute, descoperite într-un container sosit din China în Portul Constanţa. Marfa, în valoare de peste 12 milioane de lei.
Garda de Coastă a transmis, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că o echipă comună formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali a efectuat controlul amănunţit asupra unui container sosit din China, care avea ca destinatar o societate comercială din Ucraina.
”În urma verificărilor, în container au fost descoperite mai multe cutii ce conţineau 41.946 de flacoane cu parfum ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute şi a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală titularilor de marcă”, a anunţat Garda de Coastă.
De asemenea, poliţiştii de frontieră s-au sesizat din oficiu în vederea întocmirii actelor de urmărire penală pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
Bunurile, în valoare estimată de aproximativ 12.153.000 de lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.