Peste 400 de rochii de mireasă confiscate de ANAF. Ce nereguli au fost descoperite
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/02/many-luxurious-expensive-wedding-dresses-are-hangi-2025-01-10-20-40-22-utc-scaled.jpg)
Peste 400 de rochii de mireasă și rochii de gală au fost confiscate de autoritățile fiscale din două magazine din municipiul Oradea, județul Bihor, în cadrul unor acțiuni de control desfășurate de inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), în perioada 7-11 februarie 2025.
În total, valoarea produselor confiscate se ridica la peste 1.235.000 lei. Potrivit inspectorilor ANAF, administratorii magazinelor nu au reușit să justifice prin documente de proveniență. De asemenea, acestea nu erau înregistrate în evidențele contabile.
„În cadrul acțiunilor de control desfășurate în 07.02.2025 și 11.02.2025 de către inspectorii din cadrul DGAF, pe raza județului Bihor, cu scopul îmbunătățirii conformării voluntare, prevenirii, descoperirii și combaterii evaziunii fiscale, au fost confiscate bunuri din categoria îmbrăcăminte/textile în valoare totală de peste 1.235.000 lei”, a informat vineri ANAF.
Cu ce sancțiuni s-au ales administratorii magazinelor?
Acțiunile de control au avut scopul de a îmbunătăți conformarea voluntară a operatorilor economici, de a preveni și combate evaziunea fiscală, și au vizat identificarea și sancționarea activităților economice ilicite. Inspectorii ANAF au descoperit un total de 423 de rochii expuse în cele două magazine, care nu aveau acte doveditoare privind achiziția acestora. În urma verificărilor, administratorii celor două societăți s-au ales cu amenzi în valoare de 5.000 de lei, în conformitate cu Legea 296/2023 privind combaterea activităților economice ilicite.
„Acțiunile de control vor continua într-un ritm susținut, atât pentru îndeplinirea scopului preventiv de a responsabiliza contribuabilii cu privire la obligațiile legale de fiscalizare, declarare și plată care le revin, cât și pentru identificarea și sancționarea activităților comerciale incorecte și evazioniste”, a anunțat instituția.
ANAF a subliniat că acțiunile de control vor continua într-un ritm susținut, având ca scop responsabilizarea contribuabililor cu privire la obligațiile legale de fiscalizare, declarare și plată a taxelor, precum și combaterea comerțului nereglementat și evazionist. Instituția a reafirmat angajamentul de a asigura un mediu economic corect și transparent.