Peste 500 de tineri au participat la programele de învățare organizate gratuit de Endava
Compania britanică de software Endava prezentă pe piața locală cu 10 centre de livrare, se implică activ în dezvoltarea comunității prin programele destinate celor aflați la început de drum în IT. În prima jumătate a anului 2022, peste 500 de tineri din România, pasionați de tehnologie și interesați de oportunitatea unei cariere sau perspective de creștere în IT, au beneficiat gratuit de programele de învățare oferite de Endava.
Sub îndrumarea unui mentor, tinerii interesați de o carieră în IT au ocazia să-și îmbunătățească abilitățile tehnice sau de relaționare și să câștige experiență, implicându-se direct la proiectele companiei. Endava oferă diverse programe pentru tineri precum Internship-uri și inițiative destinate studenților și absolvenților unor facultăți cu profil tehnic (sub denumirea de „Graduate Programmes” și programe de training „School for…” pentru cei care își doresc să înceapă o carieră în IT, indiferent de experiența anterioară.
„Endava contribuie constant la dezvoltarea profesională a celor aflați la început de drum în domeniul IT prin programe destinate lor. Cu fiecare nouă generație care ne trece pragul, sunt plăcut surprinsă să văd cât de curioși sunt tinerii și cât de dornici să-și dezvolte abilitățile tehnice încă de pe băncile facultăților. De asemenea, o dată cu tinerii care aduc idei noi, energie și soluții inovative pentru viitor, le sunt recunoscătoare mentorilor și trainerilor care asigură participanților o experiență valoroasă pe parcursul duratei acestora, oferindu-le constant suport și feedback. Pentru anul viitor ne dorim să continuăm aceste programe de învățare, să construim relații strânse cu universitățile și comunitățile tehnice, dar și să dezvoltăm constant inițiative noi, adaptate nevoilor de pe piață și tehnologiilor aflate mereu în schimbare”, a declarat Monica Daliu, Regional Head of People Development and Recruitment, Central Europe.
Programele de Internship sunt destinate studenților – de la facultățile cu profil tehnic – și le oferă participanților șansa de a face primul pas spre o carieră de succes în industria de IT. Pe durata lor, aceștia au ocazia să-și îmbunătățească abilitățile tehnice, să se dezvolte profesional și personal. Programele “Graduate” sunt module de pregătire intensivă pentru absolvenții facultăților cu profil IT. Aceștia au ocazia să lucreze la proiecte reale cu expunere către o gamă largă de industrii. Programele de training „School for…”, implementate pentru prima dată în 2015, sunt destinate tuturor celor care își doresc să îmbrățișeze o carieră în IT, indiferent de background și nivelul de experiență. Pe toată durata acestora, participanții au ocazia să facă cunoștință cu mediul de lucru Endava, să învețe de la experți în domeniu și să-și construiască relații de colaborare de lungă durată.
De la începutul acestui an, compania a oferit peste 120 de oportunități de Internship, iar peste 380 de tineri au avut ocazia să se dezvolte pe arii precum Development, Testing, Java, Python, DevOps, QA sau .NET prin intermediul inițiativelor „School for…” și „Graduate”. Printre aceștia se numără și Silvana Mîndreanu, care ne spune că asemenea proiecte sunt o oportunitate excelentă pentru a învăța ceva nou, dar și pentru a începe o carieră în IT.
„Cursurile din cadrul acestui program sunt ținute de către profesioniști din cadrul companiei și ai încrederea că cei care țin cursurile vor fi deschiși și vei putea apela oricând la ei atunci când ai neclarități. Cu siguranță, existența mentorilor într-un proces de învățare este esențială. Fără mentori care să îți dea încredere în permanență și care să te motiveze, nu ai reuși într-un timp atât de scurt să îți depășești limitele și să ajungi la un nivel înalt de cunoștințe”, a spus Silvana Mîndreanu, Tester Endava București.
Parteneriatul dintre companii și universități, esențial pentru formarea viitorilor IT-iști
Parteneriatele cu universitățile sunt o altă punte către comunitate, dar și o tradiție a companiei, continuată și anul acesta prin cursuri predate de către profesioniștii Endava. Peste 100 de studenți au beneficiat de programe de practică în colaborare cu Universitatea București, ASE, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj, Universitatea Transilvania din Brașov și Universitatea din Pitești. Tot în parteneriat cu universitățile, compania a sprijinit sesiuni științifice de prezentare a lucrărilor de licență și conferințe și evenimente pentru studenți precum „Zilele carierelor”, „Festival de cariere”, „Stagii pe bune”, „ESN Romania’s Spring National Assembly 2022” sau „Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești”. De asemenea, compania a continuat să fie alături de asociațiile studențești unde a oferit diverse inițiative de mentorat pe subiecte precum Game Development, Java, sau Lambda AWS.
Endava oferă constant oportunități de învățare pentru tinerii interesați de o carieră în IT. Mai multe detalii despre programele disponibile și modalitățile de aplicare găsiți pe site-ul și paginile de social media ale companiei.