Peste 70 de pompieri au intervenit să stingă opt incendii uriașe în Botoșani

Publicat: 20 feb. 2022, 11:00, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Peste 70 de pompieri au intervenit să stingă opt incendii uriașe în Botoșani
Sursa foto: ISU Botoșani

Cel puţin 76 de pompieri militari şi voluntari au intervenit sâmbătă pentru stingerea a opt incendii produse pe raza mai multor localităţi din judeţul Botoşani, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Incendiile au avut loc pe raza localităţilor Bodeasa, Mănăstirea Doamnei, Truşeşti, Iacobeni, Horodiştea, Mateieni, Carasa şi Darabani, ele fiind generate în special de focul în spaţii deschise, potrivit ISU.

„La Carasa şi Mateieni, trei case au fost în pericol din cauza a două incendii de vegetaţie uscată. Flăcările s-au extins cu repeziciune pe o suprafaţă foarte mare, iar pompierii au depus un efort considerabil pentru a opri propagarea arderii. Vântul, care a suflat cu putere, dar şi terenul accidentat au îngreunat intervenţiile”, precizează oficialii ISU.

Pompierii susţin că în urma incendiilor a ars vegetaţia uscată de pe aproximativ 70 de hectare.