Peste 70% dintre deţinuţii din România s-au vaccinat împotriva COVID-19
Peste 70% dintre deţinuţi s-au vaccinat împotriva COVID-19, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) transmis, vineri, Agerpres.
„Cu toate că epidemia de COVID-19 reprezintă un element ce pune în dificultate şi instituţia noastră, administraţia poliţiei penitenciare a reuşit menţinerea unui climat de normalitate la nivelul unităţilor subordonate atât prin păstrarea locurilor de muncă pentru persoanele custodiate (aproximativ 5.500), cât şi prin continuarea procesului de şcolarizare a acestora (2.005 persoane private de libertate) şi de implicare într-o gamă diversă de programe de asistenţă. Cu privire la campania de vaccinare a persoanelor private de libertate, în baza consimţământului acestora, menţionăm că, la începutul lunii octombrie, am înregistrat un procent de vaccinare de 73%”, precizează ANP.
Conform ANP, au fost realizate demersurile necesare, astfel încât, la nivelul fiecărei unităţi penitenciare, să existe capacitatea de instruire a persoanelor private de libertate în diverse meserii. În acest proces, vor fi implicate atât persoane private de libertate ce deţin anumite calificări, precum şi personal specializat din cadrul sectorului reintegrare socială.
Pe termen mediu, ANP menţionează că are în vedere dezvoltarea infrastructurii sistemului penitenciar pentru a se atinge capacitatea a cel puţin 7.000 de noi locuri de muncă pentru persoanele private de libertate. ANP îşi propune ca fiecare unitate penitenciară să deţină propriile spaţii alocate activităţilor productive, iar în prezent o echipă de specialişti din instituţie realizează evaluarea fiecărei unităţi de deţinere din această perspectivă.
În comunicatul citat se face referire şi la faptul că ritmul de lucru în procesul de implementare a Memorandumului pentru dezvoltarea sistemului penitenciar românesc, prin Planul de acţiune aferent perioadei 2020-2025, se menţine „intens”. Aflat în prezent în faza de întocmire a documentaţiei lucrărilor, planul are în vedere 38 de proiecte de infrastructură, ce totalizează 7.850 de noi locuri de cazare.
Începerea execuţiei efective a lucrărilor de investiţii este estimată pentru intervalul august – octombrie 2022. Odată finalizate, noile locuri de cazare se vor adăuga celor existente, eliminându-se astfel supraaglomerarea din sistem, afirmă ANP.
În ceea ce priveşte dotarea la standardele corespunzătoare a celor şase penitenciare-spital (Bucureşti-Jilava, Bucureşti-Rahova, Constanţa Poarta Albă, Mioveni, Dej şi Tg. Ocna), ANP anunţă că a realizat, în perioada mai-iulie, un plan detaliat aferent perioadei 2022-2026, care presupune: dotări cu aparatură medicală de circa 2,5 milioane de euro şi construirea unui pavilion pentru custodierea persoanelor private de libertate cu afecţiuni psihice grave cu o capacitate de 250 de locuri, în valoare totală de 10 milioane de euro.
Despre deficitul de personal angajat, ANP susţine că acesta este gestionat prin scoaterea la concurs a posturilor vacante.
De la începutul anului, au fost scoase în procedură de concurs 2.166 de posturi vacante, dintre care 1.914 din sursă externă şi 252 din sursă internă. Adiţional, au fost iniţiate demersurile pentru scoaterea la concurs, prin trecerea agenţilor în categoria ofiţerilor de poliţie penitenciară, a unui număr de 239 posturi de execuţie (ofiţer), precum şi a 102 posturi de medic, din diverse specialităţi, respectiv farmacişti, biochimişti, mai precizează ANP.