Peste 700 de cadavre de civili descoperite în teritoriile eliberate din Ucraina
În ultimele două luni, peste 700 de cadavre au fost identificate în teritoriile eliberate din regiunile Harkov, Herson și Donețk. Aproximativ 90% sunt civili, susține procurorul general ucrainean, Andriy Kostin.
„Numai în teritoriile eliberate din regiunile Harkov, Herson și Donețk, peste 700 de cadavre au fost găsite numai în ultimele două luni. Iar aproape 90% dintre ei sunt civili.
Au fost identificate peste 20 de locuri în care cetățenii ucraineni au fost ținuți ilegal și torturați”, a declarat procurorul, conform publicației Ukrainska Pravda.
Potrivit lui Kostin, în aproape fiecare oraș și sat din regiunea Harkov eliberată, oamenii legii au găsit locuri în care civilii au fost uciși. „Asistăm la aceeași situație și în regiunea Herson”, a mai spus el.
În primele șase luni de conflict, aproape 30.000 de crime de război au fost semnalate în Ucraina, potrivit autorităților.
În total, de la începutul războiului și până la 7 august, Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului a înregistrat 12.867 victime civile ale războiului din Ucraina. Printre acestea, 5.401 persoane – din care 325 copii – au fost ucise, și alte 7.466 de persoane – din care 580 de copii – au fost rănite.
Gropi comune cu cel puțin 440 de morți au fost descoperite în septembrie într-o pădure din orașul Izyum, ocupat șase luni de ruși.
În aprilie, poliția ucraineană descoperea, într-un sat lângă Kiev, peste nouă sute de cadavre ale unor oameni uciși de ruși.
Cel mai cunoscut este însă cazul de la Bucea, primul prezentat opiniei publice internaționale. Cel puţin 300 de civili au fost ucişi în timpul ocupaţiei militare ruse.