Peste 8 milioane de români nu și-au revendicat acțiunile din marea ,,Cuponiada”
Peste 8 milioane de români nu și-au revendicat, până în prezent, drepturile rezultate din acțiunile primite, prin marea ,,cuponiadă”, din 1990, suma totală care le-ar reveni acestora fiind de 350 de milioane de euro, reprezentând valoarea acțiunilor nerevendicate de deținători.
Potrivit datelor stocate de Depozitarul Central, acțiunile obținute de public, în urma procesului de privatizare în masă, în timpul guvernului Văcăroiu, pot fi găsite în evidențele instituției care gestionează și păstrează valori mobiliare.
Procesul de privatizare Cuponiada a avut loc în anii ’90, iar fiecare adult din România a primit certificate de proprietate cu o valoare nominală de 25.000 de lei. Deși mulți au vândut aceste acțiuni, aproximativ 8 milioane de români nu și-au revendicat drepturile până în prezent. Suma totală care le revine acestora se ridică la 350 de milioane de euro.
Imediat după căderea regimului comunist, după Revoluția din anul 1989, în România a fost decisă o privatizare în masă, între anii 1991-1994, prin care salariații fostelor întreprinderi de stat, deveneau acționari la acele întreprinderi.
Fiecare adult din România a primit certificate de proprietate cu o valoare nominală de 25.000 de lei. Cuponiada s-a făcut în două etape.
În a doua etapă s-au făcut recalculări și au fost emis cupoane nominative gratuit, pentru cei care aveau 18 ani, care nu își transformaseră din proprie inițiativă certificatele de proprietate în acțiuni în prima etapă.
Certificatele de proprietate și cupoanele s-au transformat în acțiuni și au fost reflectate în certificatul de acționar, unele ajungând să fie tranzacționate la Bursa de Valori București, iar altele s-au dovedit păguboase, multe dintre fabricile pentru care au fost emise, intrând în faliment.