Pește expirat și fructe mucegăite, la Kaufland Floreasca. Ce nereguli au mai găsit inspectorii ANPC
Inspectorii ANPC au descins la Kaufland Floreasca, unde au găsit peste 600 kg de produse alimentare neconforme.
Deficienţele identificate de echipele de control au fost: comercializarea a diverse sortimente de peşte cu modificări organoleptice de aspect, culoare şi consistenţă; comercializarea unor fructe depreciate, cu mucegai; informare incorectă pe eticheta de produs faţă de cea de la raft; comercializarea unor produse cu ambalaj; comercializarea unor castraveţi muraţi, având în lista de ingrediente menţionat oţet, fără alte informaţii privind natura acestuia; deficienţe de informare a unor produse pe baza de grăsimi vegetale, prezentate ca fiind lactate.
În urma celor depistate, controlul a fost extins la operatorul economic SC Elixir CD SRL, cu sediul în satul Urleta din judeţul Prahova, unul dintre furnizorii de peşte ai lanţului de magazine, care a mai fost verificat şi sancţionat şi în urmă cu 3 ani, şi chiar acum câteva luni.
„Din nou, comisarii ANPC au constatat abateri importante la sediul acestuia, fapt pentru care, din cauza abaterilor repetate, au propus chiar închiderea unităţii pentru o perioadă de la 6 la 12 luni”, se menţionează în comunicatul autorității.
În afara acestei măsuri, au mai fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare totală de 15.000 lei, s-a decis oprirea definitivă de la comercializare a peste 100 kg de produse alimentare neconforme şi oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor.
„Aşa cum am mai spus, indiferent de dimensiunea operatorului economic, acesta trebuie să înţeleagă că, înaintea profitului, trebuie să respecte drepturile consumatorilor. Trist este că unele dintre discuţiile purtate, în urma sancţiunilor aplicate, rămân fără ecou. Recomandam, în urmă cu câţiva ani, ca fiecare dintre marii retaileri să îşi verifice furnizorii înainte de a îi lista la raft. Iată că lucrurile, în unele dintre situaţii, nu se schimbă şi, din nou, suntem nevoiţi să luăm măsuri ferme. Poate de data aceasta vom fi luaţi în serios”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.
Neregulile constatate de această dată la SC Elixir CD SRL au fost: folosirea unei camere de gheaţă improprie, cu paviment neigienizat, maşină de gheaţă neigienizată, recipient de colectare a gheţii cu zone sparte, cu zone cu rugină, cabluri electrice expuse; folosirea unor camere de frig (congelatoare) pentru depozitarea produselor alimentare de pescărie congelate neigienizate, cu resturi provenite de la peşte congelat, ambalaje, praf, acumulări masive de impurităţi; utilizarea unor sisteme de răcire în toată unitatea cu ventilatoarele neigienizate, cu acumulări de praf; folosirea unei camere de igienizare a navetelor improprie, cu pereţi, tavan şi paviment neigienizaţi, cu zone cu vopsea exfoliată şi rugină; depozitarea unor produse din peşte, congelate, fără elemente de identificare.