Peste o sută de pompieri au intervenit la Botoșani să stingă un incendiu uriaș

Publicat: 27 mart. 2022, 13:30, de Otilia Caloian, în ACTUALITATE , ? cititori
Peste o sută de pompieri au intervenit la Botoșani să stingă un incendiu uriaș

Peste 100 de pompieri au intervenit, sâmbătă, pentru stingerea unor incendii care au afectat peste 100 de hectare de vegetaţie uscată.

În cursul zilei de sâmbătă, în judeţul Botoşani s-au înregistrat 22 de incendii de vegetaţie uscată care au determinat intervenţia pompierilor militari sau civili, au anunţat, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Incendiile au avut loc în localităţile Dumbrăviţa, Cristineşti, Miron Costin, Brehuieşti, Bucecea, Sapoveni, Dracşani, Costeşti, Botoşani, Câmpeni, Dorohoi, Frumuşica, Mănăstirea Doamnei, Flămânzi, Vlăsineşti, Rădenii Noi, Ionăşeni, Şendriceni Şi Bodeasa.

„Peste 100 de pompieri militari şi voluntari au intervenit pentru a opri propagarea arderii la gospodării. Cauzele probabile ale acestor incendii au fost: foc deschis în spaţii deschise, jocul copiilor cu focul şi fumatul în locuri nepermise. În total, a ars vegetaţia uscată de peste 100 hectare”, au precizat reprezentanţii ISU Botoşani.

Aceştia reamintesc populaţiei că utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă.