Petre Daea joaca alba-neagra pentru Mina ”Scheletu” cu terenurile ADS din Giurgiu

Publicat: 27 iul. 2022, 15:27, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
Petre Daea joaca alba-neagra pentru Mina ”Scheletu” cu terenurile ADS din Giurgiu

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, încearcă să facă jocurile liderului interimar al PSD Giurgiu, Marian Mina-”Scheletu”, cu niște terenuri și o baltă din acest județ, dar acest joc l-ar putea duce iar în vizorul DNA.

Aranjamentul de la ADS cu dedicație al lui Mina ”Scheletu”

PUTEREA a semnalat faptul că Agenția Domeniilor Statului (ADS) condusă de buzoianul George Sava va scoate la licitație, în luna august, circa 12.000 ha de teren pentru concesiune, urmând ca până la jumătatea lunii septembrie 2022 să fie semnate deja contractele.

Din cele 12.000 ha scoase la licitație spre concesionare, aproape 2.000 de hectare și o baltă de 74 de hectare se află în județul Giurgiu și urmează să fie adjudecate de un primar și câțiva oameni de afaceri susținuți și garantați de Marian Mina ”Scheletu”.

Ca totul să meargă ca pe roate, șeful ADS, George Sava, a mers personal în Giurgiu, mai exact la Mârșa, ca să aranjeze ”ploile” pentru Mina ”Scheletu”, dar șeful ADG Giurgiu, Gabriel Olteanu, a refuzat să facă jocurile celor doi pe motiv de ilegalitate.

Daea, pus pe pilot automat de Mina ”Scheletu”

Pentru a clarifica acest aranjament, PUTEREA a solicitat ministrului Petre Daea să precizeze ”care sunt motivele și prevederile legale pe baza cărora ADS vrea să rezilieze contractele de arendă și de concesionare a terenurilor de la Băneasa și Slobozia Mahîru din județul Giurgiu, a bălții de la Mârșa-Giurgiu”.

Răspunsul acestuia este unul la mișto, prin care încearcă să mușamalizeze scandalul declanșat la ADS de Marian Mina ”Scheletu”. ”Pe raza județului Giurgiu, în cursul anului 2022 nu s-au reziliat contracte, însă a încetat prin ajungere la termen un contract de concesiune care a avut ca obiect o suprafață de teren, la data prezentei terenul respectiv fiind liber de contract”, a fost răspunsul ministrului Petre Daea.

Practic, nicio vorbă despre terenurile menționate în solicitare și nici despre balta de la Mârșa unde a fost prezent chiar șeful ADS. Este ca și cum l-am întrebat despre mere și el ne spune despre pere, ceea ce demonstrează că Petre Daea a început să facă jocurile pentru Marian Mina ”Scheletu”.

Potrivit informațiilor noastre, aceste jonglerii imobiliare regizate de Mina ”Scheletu” cu ajutorul lui Petre Daea și George Sava vor scanate de mai multe instituții de forță ale statului, inclusiv de DNA.