Petre Daea, “junele” social democrat
Zilele acestea am prezentat public ceea ce Europa deja știa, faptul că, pentru prima dată în istoria Uniunii Europene, un ministru își strecoară soția în delegația oficială pentru a participa la o ședință a Consiliului de miniștri. Și nu doar la o ședința ci … la toate! Da, încă o “nefăcută” românească! Oare de ce trebuie să plătim noi toți pentru impertinența unora? De ce? Pentru că ACCEPTĂM!
Pentru cei care nu sunt familiarizați cu ceea ce reprezintă un Consiliu de miniștri la nivelul UE, trebuie să fac câteva precizări. Consiliul de miniștri reprezintă forul de dezbatere și decizie al miniștrilor din statele Uniunii Europene pe o anumită arie de interes la nivelul Uniunii, în cazul de față, agricultura. La reuniunile Consiliului, fiecare delegație condusă de ministrul de resort are dreptul la un număr limitat de membri, fiecare încercând să-și eficientizeze participarea la aceste întâlniri extrem de importante, prin nominalizarea celor mai buni specialiști și negociatori pe problematica respectivă. Desigur, pentru guvernul actual și, din păcate nu numai, această logică respectată cu sfințenie de toate celelalte state membre UE, pentru noi este doar … teorie!
Consiliul miniștrilor agriculturii din UE este unul dintre consiliile cheie, mai ales în contextul războiului din Ucraina, țară importantă ca producător și jucător mondial de produse agro-alimentare, care încearcă să-și vândă produsele, oriunde și oricum, multe ca volum, dar de proastă calitate și fără să respecte regulile fito-sanitare impuse producătorilor europeni. Derogările europene de la TOT ceea ce înseamnă reguli și principii europene, față de TOT ceea ce înseamnă “made in Ukraine” falimentează producătorii autohtoni și sufocă piața europeană. Și pentru acest motiv, dar, în special, pentru găsirea unor soluții și impunerea de măsuri de sprijin pentru sectorul agricol din România, alegerea membrilor delegației oficiale a Ministerului Agriculturii (și nu numai!) este definitorie și chiar vitală pentru siguranța și securitatea alimentară ale românilor.
Toate aceste aspecte normale, logice și conștientizate pe deplin de către fiecare demnitar european al agriculturii, miniștri care luptă cu adevărat și chiar reușesc să obțină măsuri compensatorii și sprijin la timp și substanțial, pentru sectorul pe care îl reprezintă în țările din care provin, nu valorează nici cât o ceapă degerată pentru ministrul român al agriculturii.
De ce toate acestea? De ce nu putem fi și noi măcar ca ceilalți, dacă așa cum ne dorim să fim nu putem? De ce trebuie să fim mereu călcați în picioare, jigniți, umiliți chiar de cei care ar trebui să reprezinte interesele țării noastre și pe cele ale sectorului pe care îl coordonează? De ce nouă trebuie să ne rămână doar ceea ce cade de la masa celorlalți?
Simplu! Pentru că interesele României „le reprezintă” unii precum Petre Daea. Pentru că, în țară, astfel de personaje frustrate refuză dialogul cu societatea românească, cu cetățenii, cu agenții economici și chiar cu proprii experți și specialiști din instituțiile pe care le conduc! Pentru că, în afara țării, la nivelul instituțiilor europene și chiar internaționale, acest tip nociv de demnitar refuză majoritatea întâlnirilor/reuniunilor cu omologii lor fie și măcar pentru a vedea și aplica în România bunele practici din țările care se confruntă cu probleme similare! Pentru că, și atunci când se încumetă să iasă din propriile birouri de la minister și/sau de la partid, să iasă din lumea lor, cea a politicianului român în care nu există decât ei și șefii lor, o fac pentru că, singurul lucru care contează și pentru care merită să lupte este doar … VOTUL!
Cum altfel se explică faptul că, alte state europene reușesc să-și protejeze cetățenii și chiar să-i favorizeze în raport cu cetățenii și agenții economici români? Simplu, pentru că ceilalți nu-l au pe Petre Daea care, chiar și la al treilea mandat de ministru și după o viață întreagă petrecută în sectorul agricol (atât în perioada de “tristă amintire”, cât și cea de “glorie” de după ’89), nu reușește decât să-i conducă pe drumul spre faliment pe agricultorii români, prin lipsa implicării reale în rezolvarea problemelor acestora și chiar să-și îmbolnăvească proprii cetățeni prin acceptarea produselor agro-alimentare toxice și otrăvitoare pe piața din România. Și toate astea făcând (direct sau indirect) orice din “mila” față de alții și servind interesele altora decât pe cele ale cetățenilor români. Să fi văzut și, mai ales, să fi simțit și fermierii români măcar o mică parte din atenția și strădania lui Petre Daea pentru alții …