Petre Daea nu se dezminte: „Vânturile se învârtesc, afectează urechile”
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, este disperat după imagine și orice ieșire publică a acestuia se transformă într-un spectacol ad-hoc și un astfel de recital l-a dat ieri la Ploiești.
„Să nu ne mai gândim la ce n-am făcut, pentru că pe foc este mămăliga”
”Caravana Cunoașterii Planului Național Strategic 2023 – 2027” demarată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la începutul lunii decembrie 2023 a ajuns ieri la Ploiești având ca portavoce pe ministrul Petre Daea.
Însă, ministrul Agriculturii n-a scăpat ocazia de a se da în spectacol și participanții s-au amuzat copios la auzul exprimărilor pigmentate cu epitete hazli și comparații bombastice ale acestuia.
”Este nevoie de astfel de perdele de protecție pentru că vânturile se învârtesc, afectează urechile, în fiecare zi găsind câte o ureche înfundată, fie stânga fie dreapta, depinde din ce parte bate vântul. Dar așa sunt vânturile în România!”, ” Sunt instalații care se uită spre cer din cauza faptului că nu au mai fost folosite” ,”Unele culturi au ieșit din peisaj, dar să nu ne mai gândim la ce n-am făcut, pentru că pe foc este mămăliga, iar dacă nu mesteci în ea se prinde de tuci și nu poți s-o mai mănânci”.
Acestea sunt doar câteva dintre perlele debitate ieri la Ploiești de către ministrul Petre Daea la întâlnirea cu fermierii prahoveni și o serie de lideri politici PSD din acest județ.