Petre Daea vorbește singur în Ministerul Agriculturii
La scurt timp după revenirea la conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea a constatat că nu prea are cu cine colabora dintr-un motiv incredibil.
În jurul orei 6.00, Petre Daea ajunge la minister, iar până la ora 8.00 studiază documentele de pe birou. La ora 8.00 are loc o ședință cu secretarii de stat și câțiva directori din minister după care pleacă, în special în teritoriu.
Numai că, după ce pleacă din minister, majoritatea șefilor își văd de treburile lor și mai puțin de ce sarcini trasate de ministru. De ce? Pentru că toți cei șase secretari de stat, subsecretarul de stat, secretarul general, secretarul general adjunct și directorii din minister sunt cei impuși pe vremea foștilor miniștrii Adrian Oros-PNL și Adrian Chesnoiu-PSD.
Ca atare, Petre Daea a constatat că una se discută și se stabilește la ședința de dimineață și altceva se întâmplă peste zi pentru că fiecare face orice dar nimic din ce s-a discutat la primele ore. Practic, ministrul Petre Daea vorbește la pereți, adică singur și la… televizor, unde îi place cel mai mult.