Petre Roman spune cum a câștigat pariul cu agricultura
La peste trei decenii de la schimbarea regimului comunist, Petre Roman, primul premier al țării după 1989, spune că el este singurul om politic din România care a făcut un pariu cu agricultura și nu doar atât, l-a și câștigat și încă foarte repede. Dovada sunt rezultatele care s-au văzut imediat, după cum mărturisește el.
“Eu sunt singurul om politic care am făcut pariu cu agricultura și l-am câștigat foarte tare, pentru că în decurs de un an am obținut o producție cerealieră mai bună decât oricare din producțiile lui Ceaușescu, fără să fac altceva decât să subvenționez cu 400 milioane de dolari agricultura”, a declarat Petre Roman în cadrul unui eveniment dedicat agriculturii, atrăgându-le atenția fermierilor că trebuie să fie mai atenți la rata de profit.
Iar, până la urmă, să recunoaștem, este o metodă la care apelează politicienii și în zilele noastre.
Cum la producțiile de pe vremea comunismului este greu să ne raportăm, de recoltele raportate pe vremea lui Nicolae Ceaușescu se vorbește și acum, – de exemplu vârful la cereale înainte de 1989 raportat de direcțiile agricole din țară a fost de peste 30 milioane tone, în timp ce USDA îl vedea ceva mai jos cu vreo 10 milioane de tone – tot ce putem face este să luăm de bune statisticile Institutului Național de Statistică (INS) din primii ani de după 1989.
Astfel, în 1990, producția de cereale atingea 17,1 milioane tone, din care 7,3 milioane tone de grâu și 6,8 milioane tone de porumb, în timp ce un an mai târziu se ajungea la 19,3 milioane tone de cereale, din care grâu 5,5 milioane tone și 10,4 milioane tone porumb, conform INS.
Spre comparație, anul trecut, țara noastră a avut o producție record de cereale de peste 34 milioane de tone, din care 11,4 milioane tone de grâu, nivelul cel mai ridicat de la aderarea la UE. La porumb, recolta a fost de 15,4 milioane tone, potrivit datelor Ministerului Agriculturii.
Lichidarea CAP-urilor
Petre Roman a fost premier în perioada 26 decembrie 1989 – 16 octombrie 1991. Guvernul condus de el a luat mai multe decizii, unele chiar controversate, ale căror efecte se văd și în zilelle noastre: lichidarea CAP-urilor și IAS-urilor, inițierea primei legi a privatizării și, nu în ultimul rând, Legea fondului funciar nr. 18/1991 (care a refăcut proprietatea privată pe circa 82% din totalul suprafeţei agricole).
Citeste si Exclusiv. Prețul roșiilor la producători s-a prăbușit la 1 leu/kg. „Faliment curat”