Petrolul a trecut de 100 de dolari pe baril, după atacul lui Putin

Publicat: 24 feb. 2022, 08:07, de Puterea.ro, în ECONOMIE , ? cititori
Petrolul a trecut de 100 de dolari pe baril, după atacul lui Putin

Petrolul a trecut, joi, de pragul de 100 de dolari pe baril pentru prima dată din 2014, după ce Rusia a atacat Ucraina, în contextul temerilor legate de faptul că un război în Europa ar putea perturba aprovizionarea cu energie la nivel mondial, potrivit Reuters.

Astfel, țițeiul Brent a atins un maxim de 101,34 dolari pe baril la începutul tranzacțiilor din Asia, ceea ce reprezintă cel mai ridicat nivel, începând cu septembrie 2014, și era la 101,20 dolari pe baril la 04:23 GMT, în creștere cu 4,36 dolari, sau 4,5%.

De asemenea, cotația futures a țițeiului american West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 4,22 dolari, sau 4,6%, la 96,32 dolari pe baril, după ce a urcat până la 96,51 dolari, ceea ce constituie cel mai ridicat nivel din august 2014.

Rusia, al doilea mare producător de petrol din lume, vinde în principal țiței către rafinăriile europene, fiind și cel mai mare furnizor de gaze naturale pentru Europa, pentru care asigură aproximativ 35% din necesar.

„Anunțul Rusiei privind o operațiune militară specială în Ucraina a împins Brent-ul spre pragul de 100 de dolari/baril”, a declarat Warren Patterson, șeful departamentului de cercetare pe mărfuri al ING, potrivit Digi24.

El spune că piața petrolului, oricum tensionată, va aștepta cu nervozitate ce alte măsuri vor lua națiunile occidentale împotriva Rusiei.