Petrom nu mai cumpără petrol din Rusia nici dacă e la preț redus
Petrom, cea mai mare companie energetică din România, nu va mai cumpăra țiței din Rusia și se va orienta către alte țări, pentru consumul rafinăriei din România.
“Din perspectiva țițeiului, noi am ales să nu procesăm țiței din Rusia. Aducem țițeiuri non-rusești, pot să fie și din spațiul ex-sovietic, dar nu rusesc, ne uităm inclusiv spre Africa de Nord sau de Vest. Avem și oferta de țiței din Kazahstan pe masă, dar toate achizițiile se fac prin biroul nostru de la Londra (OMV Trading – n.red.), care se uită la toate opțiunile pentru achiziții”, a declarat, pentru economica.net, Radu Căprău, membru al directoratului Petrom responsabil pentru activitatea de rafinare și marketing. Totodată, oficialul Petrom a punctat faptul că nu vor mai cumpăra țiței din Rusia, chiar dacă este la reducere.
“Petrolul din Rusia ar fi fost la discount dar nu cumpărăm. Este un self-sanctioning. A fost decizia noastră și a grupului OMV, și ei merg în aceeași direcție”, a punctat oficialul Petrom.
OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.