Președintele PNL, Nicolae Ciucă, impresionat de harul, dăruirea şi implicarea preotului Petru Munteanu de la Săvineşti
Nicolae Ciucă a exprimat sincere felicitări pentru munca și dedicarea părintelui Petru Munteanu în viaţa comunităţii.
Preşedintele PNL şi al Senatului, Nicolae Ciucă, a fost impresionat de harul şi dăruirea cu care se implică în comunitate preotul Petru Munteanu de la Parohia „Sf. Voievozi” Săvineşti.
Deşi vizita liderului PNL a fost una politică în judeţul Neamţ, aceasta a avut şi o componentă socială şi duhovnicească.
Nicolae Ciucă a dorit să dorit să îl cunoască personal pe părintele Petru Munteanu care i-a prezentat o parte din proiectele filantropice şi sociale pe care le desfăşoară atât în Săvineşti cât şi în alte localităţi.
Gazdele acestei vizite au fost secretarul comunei Săvineşti, Brânduşa Dumitrache, dar şi Brânduşa Dediu şi Mariana Burghelea – reprezentantele Centrului de servicii sociale „Samariteanul Milostiv”, coordonat de preotul Munteanu.
Nicolae Ciucă l-a felicitat pe preotul Munteanu pentru modul în care se implică neobosit în viaţa comunităţii şi şi-a arătat toată susţinerea şi disponibilitatea pentru proiectele pe care le desfăşoară.
Nicolae Ciucă a apreciat în mod deosebit faptul că părintele Munteanu a ridicat un centru social care vine în sprijinul persoanelor defavorizate şi cărora le oferă o masă caldă în fiecare zi.
Totodată, acesta a fost impresionat de transformarea şcolii vechi într-un centru destinat persoanelor vârstnice, unde acestea socializează dar beneficiază şi de servicii medicale de specialitate.
Un alt proiect al părintelui Munteanu pe care Nicolae Ciucă l-a salutat este cel prin care va fi construită o grădiniţă nouă pentru circa 100 copii din comunitate.
Nicolae Ciucă a promis că la viitoare vizită pe care o va face în judeţul Neamţ se va întoarce la Săvineşti pentru a se încărca cu aerul duhovnicesc pe care preotul Petru Munteanu îl răspândeşte asupra tuturor.