14:53, 29.11.2024 • Internațional
Companiile Pfizer și Moderna au crescut prețul vaccinurilor anti-COVID pentru Europa
Companiile farmaceutice Pfizer și Moderna au crescut prețul vaccinurilor anti-COVID pe care le vând către Uniunea Europeană. Noile prețuri sunt prevăzute în actele de prelungire a contractelor dintre cele două companii și UE.
Noul preţ pentru vaccinul Pfizer a fost de 19,50 euro (23,15 dolari), faţă de 15,50 de euro anterior, a precizat publicaţia, citând conţinutul unor contracte pe care le-a putut consulta.
Preţul vaccinului Moderna a fost de 25,50 dolari doza (21,50 euro), potrivit contractului, în creştere de la 19 euro (22, 55 dolari) în primul contract de achiziţie, dar sub preţul convenit anterior de 28,50 de dolari (24,01 euro), întrucât comanda a crescut, se menţionează într-un articol Financial Times.
Comisia Europeană a anunţat marţi că UE este pe cale să-şi îndeplinească ţinta de a vaccina cu ambele doze cel puţin 70% din populaţia adultă până la sfârşitul verii.