Pianul folosit de Queen, vândut la licitaţie sub valoarea maximă estimată
Pianul folosit la înregistrarea albumului „The Works” al Queen a fost vândut la licitaţie sub valoarea maximă estimată.
Albumul „The Works” a fost lansat de Queen în 1984.Instrumentul a fost folosit de trupa engleză atât în studio, cât şi în concerte din anii 1980. El a ajuns apoi în posesia grupului galez The Alarm, care l-a utilizat în turnee timp de trei ani, înainte de a fi montat în studioul de înregistrări al solistului Mike Peters.
Pianul electric Kawai EP 308 a fost vândut la Gardiner Houlgate în Corsham, împreună cu alte instrumente şi echipament muzical.
Valoarea pianului a fost estimată între 10.000 şi 20.000 de lire sterline. În final, el a fost vândut pentru 11.500 de lire sterline.
„Anul acesta este a 40-a aniversare a The Alarm. Este o bună ocazie să împrospătăm tot de facem. O parte din echipamentul nostru e expirat şi avem nevoie să recâştigăm nişte spaţiu”, a spus Peters înaintea licitaţiei.
Pianul nu este singura legătură a trupei cu Queen – galezii au cântat în deschiderea grupului englez în două concerte pe Wembley în seria din 1986, „The Magic Tour”.