Piaţa bursieră se joacă cu nervii micilor investitori şi speculatori. Scăderile puternice au revenit la BVB, în deschiderea sesiunii de miercuri
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/stock-market-6287711_1280.jpg)
După ce noile taxe vamale anunțate de președintele Donald Trump au dus la turbulențe severe pe piețele financiare mondiale, miliardarii lumii au pierdut sute de miliarde de dolari. Cei mai bogați 500 de oameni ai planetei au pierdut într-o singură zi 208 miliarde de dolari din averea lor, potrivit rapoartelor principalelor platforme de informaţii şi servicii financiare. Elon Musk, patronul Tesla, a pierdut peste 100 de miliarde de dolari în 2025. Dar când averea rămasă este colosală, pierderea nu este atât de dureroasă ca în cazul micilor investitori şi speculatori.
Piaţa bursieră se joacă cu nervii micilor investitori şi speculatori. Scăderile puternice au revenit la BVB
După scăderile drastice de vineri şi luni şi redresarea spectaculoasă de marţi, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis miercuri în scădere puternică, de peste 2%, şi cu toţi indicii pe roşu.
Toate cele 20 de companii de referinţă din indicele BET sufereau corecţii în primele minute de la debutul sesiunii de tranzacţionare.
Acţiunile Banca Transilvania aveau un declin de 3,5%, Aquila – minus 3,3%, Transelectrica – minus 4,8%, ONE – minus 4,35%, Purcari – minus 2,8%, Romgaz – minus 2,9%, Transgaz – minus 3,6%, Hidroelectrica – minus 2,6%, Electrica – minus 3%.
După 25 de minute de la deschiderea pieţei, vânzările de acţiuni însumau 1,23 milioane euro (6,12 milioane lei), iar rulajul pe toate instrumentele financiare era de 1,63 milioane euro (8,11 milioane lei).
Media zilnică a tranzacţiilor la BVB în acest an este de 33 milioane euro.
Potrivit analiştilor companiei de investiţii financiare XTB, piețele reacționează cu un nou val de vânzări la introducerea unor tarife extinse de 104% asupra importurilor din China, care au intrat oficial în vigoare astăzi.
Speranțele pentru o intervenție de ultim moment din partea Beijingului au dispărut, confirmând poziția fermă a Chinei față de politica comercială agresivă a lui Trump.
Cotațiile futures ale indicilor bursieri americani au scăzut cu 2% și se apropie de minimele de luni.