Piedone, acţiune în forţă în zonele Floreasca şi Dorobanţi. Activitate suspendată pentru mai multe restaurante de fiţe
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/02/ID264487_INQUAM_Photos_Octav_Ganea-scaled.jpg)
Cristian Popescu Piedone și echipa ANPC au verificat supermarketuri și restaurante din Floreasca și Dorobanți, dispunând închiderea temporară a mai multor localuri.
Activitate suspendată
Cristian Popescu Piedone, împreună cu echipa ANPC, se află în zonele Floreasca și Dorobanți, unde a verificat supermarketuri, dar și restaurante din Sectorul 1. Șeful ANPC a închis până acum restaurantele „E3 by Entourage”, „SARA”, „Ruka, „IZAKAYA” și „Vacamuuu”.
ANPC verifică restaurantele din Floreasca și Dorobanți, oprind temporar activitatea mai multor unități des frecventate, potrivit wall-street.ro.
Recent, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în colaborare cu Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, a desfășurat o amplă acțiune de control în industria bijuteriilor din Iași, Suceava, Piatra Neamț și Bacău, descoperind fraude semnificative. În cadrul verificărilor efectuate între 14 și 15 martie, inspectorii ANPC au sancționat 11 operatori economici, aplicând amenzi în valoare totală de 35.000 de lei, două avertismente și solicitând clarificări suplimentare de la opt dintre aceștia.
De asemenea, autoritățile au confiscat bijuterii în valoare de peste 2,5 milioane de lei. Printre principalele nereguli constatate se numără vânzarea unor brățări din aur care conțineau și alte metale, dar erau comercializate ca aur pur, precum și comercializarea de bijuterii cu diamante fără certificarea clară a autenticității acestora.
Mai mulți operatori economici, inclusiv SC Teilor SRL, SC B&B Collection SRL, SC Alcoor SRL, SC Invest Intermed Gold SRL, SC Cash Auto Electro SRL și SC Giulia Biju SRL, au primit invitații pentru clarificări suplimentare. Printre abaterile constatate la aceștia se numără lipsa autorizației ANPC pentru comercializarea bijuteriilor, marcaje incorecte sau incomplete ale gramajului aurului și etichete inselătoare.
Un aspect grav sesizat de autorități este comercializarea unor obiecte din metal prețios care imita mărci celebre, precum Bvlgari și Cartier, ceea ce poate duce la deschiderea unor dosare penale pentru fals și înselăciune.
Piedone a declarat că acest tip de “țepe” nu va rămâne nepedepsit, iar autoritățile vor continua verificările pentru a se asigura că astfel de practici frauduloase sunt eliminate din piața bijuteriilor. ANPC a transmis că vor intensifica astfel de acțiuni și că orice abatere va fi sancționată drastic.