Piedone cere anularea pedepsei din Dosarul Colectiv. Ce șanse are fostul edil să scape

Publicat: 07 dec. 2022, 08:00, de Florentin Lucaniuc, în ACTUALITATE , ? cititori
Piedone cere anularea pedepsei din Dosarul Colectiv. Ce șanse are fostul edil să scape
DNA_PIEDONE_03INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Piedone și alți trei inculpați condamnați pentru rolul lor în tragedia din Clubul Colectiv folosesc o nouă cale de a scăpa de condamnare.  Este vorba despre o cale extraordinară de atac pe care dacă petenții condamnați o pierd, doar CEDO îi mai poate salva. 

Cristian Popescu Piedone (fost edil al Sectorului 4, condamnat definitiv la 4 ani de pușcărie), Alin Anastasescu (fost patron Colectiv – 11 ani și 8 luni), Antonina Radu (fugară, fost pompier – 8 ani și 8 luni) și Cristian Niță (fost director al firmei de artificii – 2 ani și 6 luni cu suspendare) au depus la Înalta Curte un recurs în casație prin care cer anularea deciziei de condamnare.

Oamenii lui Cristian Popescu Piedone s-au organizat pe Facebook, unde au lansat un apel către toți cetățenii care îl susțin pe edilul-pușcăriaș să vină în fața instanței supreme:

„Dacă vrei și tu ca Piedone să fie eliberat, vino pe 7 decembrie ora 9:00 la Înalta Curte de Casație și Justiție! Hai să fim toți alături de cel mai iubit primar din istoria Bucureștiului. Piedone este nevinovat! Asta datorită mai multor motive! Dar cel mai important motiv este că la data condamnării, faptele de care a fost acuzat ar fi fost PRESCRISE!!!”, se arată îm mesajul postat pe Facebook de susținătorii lui Piedone cu o zi înainte de proces.