Piedone, despre salubrizarea în sector 5: „M-am angajat personal să nu mai existe aruncat un capac de bere”
Primarul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a anunţat vineri, 19 februarie, că autorizația de mediu pentru societatea Salubrizare Fapte 5 S.A. nu mai este suspendată, după ce au fost remediate neregulile constatate anterior.
În şedinţa Consiliului local de vineri, Popescu Piedone a precizat că, în 24 de ore, s-a intervenit asupra terenului din cauza căruia a fost suspendată autorizaţia de mediu, adăugând că a aflat abia miercuri de aceste probleme, transmite Agerpres.
Consiliul local se întrunise şi joi seara pentru a găsi o soluţie privind salubrizarea în sector, însă, după mai multe ore de dezbateri, şedinţa a fost suspendată.
„S-au adus aproximativ 40-50 de basculante de pământ cu piatră ca să nivelăm şi să aducem terenul la starea iniţială, aşa cum au lăsat comisarii Gărzii de Mediu în măsurile ce trebuie îndeplinite. Am salubrizat întreaga zonă. (…) În jurul orei 13.00, eram împreună cu comisarii Gărzii de Mediu să constate măsurile luate”, a explicat primarul.
El şi-a retras proiectul de hotărâre privind încheierea unui contract de prestări servicii de salubrizare în urma derulării unei proceduri de negociere fără publicare a unui anunţ de participare, care urma să fie valabil pe o perioadă de urgenţă, până la finalizarea unei proceduri de licitaţie publică prin care să se delege serviciul de salubrizare pe raza Sectorului 5.
Piedone le-a mulțumit consilierilor locali
Cristian Popescu Piedone le-a mulţumit consilierilor locali Iustinian Roşca (USR PLUS), Alexandru Ducuţă (PNL) şi Claudia Pop (PNL) pentru implicarea în găsirea unei soluţii.
Primarul a amintit, totodată, de informarea făcută în şedinţa de joi a Consiliului local de reprezentanta unei bănci privind scadenţa în 28 februarie a unei componente a finanţării acordate SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare (AES) SA pentru utilajele folosite de Salubrizare Fapte 5 S.A.
„Plus că Garda de Mediu a dat şi o monitorizare acută asupra Sectorului 5. M-am angajat personal ca pe acel teren care a făcut obiectul suspendării să nu mai existe aruncat un capac de bere, un chiştoc de ţigară, iar toate maşinile, după prestaţia din teritoriu, să se ducă direct la gropile autorizare de Garda Naţională de Mediu din proximitatea municipiului Bucureşti”, a completat Cristian Popescu Piedone.
Potrivit lui Alexandru Ducuţă, autoritatea locală nu va rămâne fără utilajele de salubrizare. El a menţionat că grupul consilierilor PNL nu va vota ca alt operator economic să facă salubrizarea în Sectorul 5, pentru că autoritatea locală are în prezent „cea mai mare flotă de salubrizare din Bucureşti” şi ar fi păcat să nu o poată folosi.
Citește și: