Piedone: ”Din 9 iunie, terminăm cu expoziția de țevi pe bulevardele din Capitală!”
Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la funcția de primar general al Capitalei, a anunțat că începând cu data de 9 iunie, se va pune capăt „expoziției de țevi pe bulevardele din Capitală” și se va rezolva problema termoficării prin implementarea unei tehnologii inovatoare.
Piedone a subliniat că în „Contractul meu cu Bucureștenii” și-a asumat implementarea unei tehnologii revoluționare care va permite schimbarea tuturor țevilor în aproximativ 6 ani. Metoda denumită Relining se va folosi pentru înlocuirea conductelor de termoficare fără a fi necesare săpături, iar viteza de execuție va fi net superioară față de sistemul clasic, ajungând până la 2 kilometri pe zi cu un singur utilaj.
Procesul Relining presupune săparea a două gropi la distanță de aproximativ 2 kilometri, unde un utilaj special va introduce noua țeavă în cea deja existentă, fără a fi nevoie de distrugerea infrastructurii deja existente. Mai mult decât atât, costurile acestei metode sunt cu aproximativ 30% mai mici decât în cazul metodei tradiționale.
În apelul său către locuitorii Capitalei, Piedone a subliniat importanța acțiunilor concrete în favoarea comunității, pledând pentru votarea sa și a echipei sale de consilieri PUSL pentru consiliul general. Mesajul său a fost clar: „Pe 9 iunie, votează un primar care face! Votează Cristian Popescu Piedone, primar general! Votează echipa mea de consilieri PUSL pentru consiliul general! Votează căluțul!”
Redăm mai jos postarea integrală a lui Cristian Popescu Piedone:
”Din 9 iunie, terminăm cu expoziția de țevi pe bulevardele din Capitală!